Solicitarea autorităţilor transnistrene de recunoaştere a independenţei nu este nouă, dar este reiterată în contextul deciziei Curţii Internaţionale de Justiţie de a recunoaşte drept legală independenţa Kosovo.
"Republica moldovenească nistreană constată încă o dată şi atrage atenţia ONU că republica corespunde tuturor criteriilor internaţionale de stat independent şi întruneşte toate condiţiile necesare pentru a putea fi recunoscută pe plan internaţional", se spune într-o scrisoare oficială a ministerului de Externe separatist, difuzată de agenţia de presă regnum.ru, citată de Unimedia.
Documentul face referire la recunoaşterea independenţei Kosovo, care înseamnă acordarea statutului legitim principiului de autodeterminare a poporului.
"Ministerul de Externe al Transnistriei îndeamnă Organizaţia Naţiunilor Unite împreună cu alte structuri internaţionale să participe activ a elborarea unor criterii unice de recunoaştere a statelor, care şi-au demonstrat de-a lungul anilor viabilitatea", se mai spune în declaraţie.
Autorităţile separatiste din Transnistria s-au adresat ONU şi în 2008, solicitând recunoaşterea independenţei şi făcând referire la evenimentele din Kosovo. La 22 iulie 2010, Curtea Internationala de Justitie (CJI) de la Haga a decis că separarea unilaterală a Kosovo de Serbia în 2008 nu a încălcat legile internaţionale.
Sursa: www.adevarul.ro


document istoric ce a fost semnat la Bender la 5 aprilie 1710.

Nivelul şomajului în fondul crizei economice se va reduce prin soluţii legislative specifice. În acest scop a fost dezvoltat proiectul de lege "Cu privire la unele măsuri de promovare a ocupării forţei de muncă din Transnistria, în 2010-2011”. Documentul prezintă o serie de propuneri pentru a încuraja angajatorii să angajeze cele mai vulnerabile categorii de cetăţeni fără loc de muncă: studenţi, femei cu copii mici, persoane cu handicap. "Eu regret faptul că asistăm la creşterea şomajului. În scopul de a reduce numărul de şomeri am cerut să se facă modificările necesare şi completările la Legea cu privire la un sistem unificat social de impozitare şi la Legea cu privire la brevetul de întreprinzător particular, a declarat preşedintele Comisiei pentru politică economică, Mihail Burlă. Acesta a propus o serie de măsuri de stimulare pentru organizaţii extra-bugetare care vor folosi anumite categorii de persoane mai sus citate. Aceste propuneri legislative, în cazul în care vor fi adoptate şi puse în aplicare vor ajuta - deşi nu în mod spectaculos – la reducerea dinamică a numărului de şomeri. 
El a subliniat că în Republica Moldova există “o confuzie între politică şi abordările economice. Pe de o parte, din Chişinău apar din nou încercări de presiune economică, pe de altă parte Victor Osipov, responsabil în guvernul Republicii Moldova pentru discuţii cu Transnistria, spune că orice ajutor financiar pentru noi trebuie să treacă prin Chişinău, a spus preşedintele.Întrebat despre intenţiile conducerii României de a găzdui sistemele de rachete americane, preşedintele transnistrean a spus că Transnistria este obligată să-şi asume orice evoluţie potenţială în regiune şi să fie pregătită să facă faţă acesteia."Pericolul este acum la Chişinău, unde, în ciuda acordurilor precedente, din nou se aud sloganuri de indivizibilitate a Republicii Moldova, că Transnistria e ilegală, că sîntem separatişti. Nu putem exclude posibilitatea că Moldova ar putea urmări dorinţa de a construi aici "ordinea constituţională", a spus Igor Smirnov.El a mai spus că Rusia în mod oficial nu a propus desfăşurarea de rachete Iskander pe teritoriul Transnistriei. Vorbind despre perspectivele de recunoaşterea legală a Transnistriei de către comunitatea mondială, Igor Smirnov a spus că "pentru existenţa statului Transnistriei este nevoie de transport al fluxurilor de bunuri, electricitate, gaze naturale, deci pentru prima fază este satisfăcătoare recunoaşterea celor două state - Rusia şi Ucraina”.Anterior, la 3 martie 2006, guvernul ucrainean, la cererea autorităţilor moldoveneşti (comuniste, la acea vreme – n.n.), a emis un decret privind interzicerea exporturilor transnistrene fără de vămuire. După ceva timp, Moldova a anunţat că întreprinderile din Transnistria pot să exporte mărfurile numai după înregistrarea lor în cadrul agenţiilor relevante de stat din Moldova, contrar dispoziţiilor din Declaraţia de la Moscova din 1997, în care Transnistria are dreptul independent la activitatea economică externă.
