Igor Smirnov, contestat şi din Rusia

Preşedintele Transnistriei, Igor Smirnov, propune un referendum naţional pentru o nouă Constituţie, referendum programat pe data de 24 ianuarie 2010. Responsabil pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului a fost numit vicepreşedintele Alexander Korolev. Experţii cred că obiectivul principal al acestui referendum constituţional este dizolvarea Sovietului Suprem al Republicii (Parlamentul nistrean) şi organizarea de noi alegeri parlamentare. Preşedintele Comitetului Dumei de Stat a Federatiei Ruse pentru Probleme Constituţionale, Legislaţie şi Constructie Statală, Vladimir Pligin (foto), a subliniat într-un interviu pentru canalul rus de ştiri "Veşti", “că ori de cîte ori se pune problema unei iniţiative constituţionale, ai nevoie să te uiţi la ceas într-un mod semnificativ” (pentru că urmează alegeri anticipate parlamentare, în cazul Transnistriei, se desfiinţează actualul Parlament, extrem de incomod pentru grupul politic din jurul preşedintelui Smirnov – n.n.). El a menţionat faptul că, în state diferite (member ale CSI – n.n.) procesul constituţional este în curs de dezvoltare, astfel că el este interesat în mare măsură să ia în considerare si să înteleagă unele lucruri care sînt în proiectul noii Constituţii. “În special, spun că această nouă versiune a Constituţiei trebuie să fie conformă cu standardele internaţionale dar, mai întîi, Constituţia poate fi şi textul ce ar putea avea efecte arbitrare asupra unor persoane fizice. Cu toate acestea, suma efectelor este întotdeauna extrem de important, ea trebuie să reflecte un echilibru între diversele componente ale guvernării”, a declarat Vladimir Pligin.“Este un semn de societate modernă, acest echilibru, atunci cînd autorităţile sînt în echilibru reciproc”, rezumă Pligin. Doar că aici e o posibilă problemă, cea a dominanţei absolute a puterii prezidenţiale”. “În cazul în care textul va fi adoptat, în fapt se ridică problema mandatului de preşedinte, care este, fără restricţii specifice cu privire la posibilităţile constituţionale pentru realegeri succesive. Prin urmare, aceste dispoziţii fac posibilă o astfel de preşedinţie perpetuă, fapt ce nu este pe deplin conform cu standardele internaţionale”, a rezumat Preşedintele Comisiei Dumei de Stat pentru Probleme Constituţionale, Legislaţie şi Constructie Statală, Vladimir Pligin.

Andrei Sipcenko: “Proiectul de Constituţie al preşedintelui are nevoie de serioase îmbunătăţiri”

Lupta politică din Transnistria, pe tema propunerii prezidenţiale pentru o noua Constituţie adoptată prin referendum se acutizează. Astfel, membrul în Consiliul Suprem al Republicii Moldoveneşti Nistrene (parlamentul nistrean), Andrei Sipcenko, într-un interviu acordat agenţiei Lenta PMR, a vorbit despre concluziile privind rezultatele audierilor parlamentare legate de proiectul de Constituţie lansat de presedintele Smirnov, ce au avut loc la 12 noiembrie în Sovietul Suprem al Transnistriei.În special, el a spus: “Majoritatea organizaţiilor publice, chiar şi cele care sprijină necondiţionat impunerea Constituţiei la un referendum propus, recunosc că există mari deficienţe în proiect, aceste deficienţe trebuind să fie eliminate şi numai apoi documentul să fie supus pentru discuţii publice. Înţeleg că cererea lor (a presedinţiei – n.n.) este aceasta: “Să continuăm procesul de discuţii la acest proiect de Constituţie pentru a corecta deficienţele”. Dar este evident pentru toata lumea, chiar şi pentru mulţi membri ai Partidului Patriotic şi OSTK faptul că “noul proiect de Constituţie nu este perfect şi are nevoie de rafinament”.“Cred că toţi factorii politici au ajuns la concluzia că documentul are nevoie de îmbunătăţiri serioase. În orice caz, noi vom informa corect populaţia despre aceasta, dar şi despre faptul că nu vom participa la nici o comisie de discutare a acestui proiect antiparlamentar”, a subliniat deputatul.
Menţionăm faptul că proiectul lui Smirnov prevede o limitare drastică a puterii legislative, ducînd la anularea actualului Parlament şi impunerea unuia mai flexibil şi mai maleabil pentru prelungirea puterii lui Igor Smirnov.
De altfel, de trei zile, TV RMN organizează dezbateri televizate cu cîte un invitat din partea partidului Obnovlenie, al lui Evgheni Sevciuk, care se pronuntă categoric împotriva iniţiativei lui Smirnov, şi din partea sprijinitorilor preşedintelui, dezbaterile fiind foarte aprinse.
Miercuri, 18 noiembrie, Parlamentul nistrean se va pronunţa asupra proiectului de Constituţie şi a referendumului, observatorii politici dînd ca sigură respingerea integrală a iniţiativei prezidenţiale.
În acest caz, preşedintele poate impune referendumul printr-un Decret presidenţial, după strîngerea a minim 15.000 de semnături în favoarea sa.
După cum se poate constata, lupta pentru putere la Tiraspol a atins un alt nivel, lucrurile urmînd a fi tranşate în urmatoarele două luni.

Chişinăul propune Moscovei înlocuirea formatului de menţinere a păcii

Aflat la Bucureşti, premierul Republicii Moldova, Vlad Filat, a confirmat presei române că Guvernul Moldovei continuă să insiste pentru necesitatea înlocuirii formatului curent de menţinere a păcii din contingentul internaţional de pe Nistru, informeaza Serghei Vulpe de la agenţia Novîi Reghion. Şeful guvernului Republicii Moldova a spus într-un interviu acordat agenţiei NewsIn că “am vizitat frecvent satul Golercani, situat pe malul drept al Nistrului, lîngă Dubăsari şi am fost extrem de trist cînd, pe podul peste Nistru, am salutat soldaţi cu mitraliere şi echipament militar. Nu văd nici o logică în aceasta”, a spus Filat. El a spus că e clar pentru toata lumea că “acest punct de vedere ar trebui să fie susţinut de toate părţile implicate în procesul de negociere, deoarece deciziile sînt luate numai prin consens”. Filat e sigur că decisivă în această privinţă este poziţia Rusiei şi, “în cazul în care Moscova vrea să dea un nou impuls negocierilor pentru soluţionarea conflictului transnistrean, ar trebui să accepte propunerea din Moldova”. În decembrie, problema va fi discutată la reuniunea OSCE de la Atena şi Chişinăul se aşteaptă să fie adoptată o declaraţie specială privind forţele de menţinere a păcii în Republica Moldova. Rezoluţia privind conflictul transnistrean depinde de Chişinău, crede premierul Filat. “Cu cît prosperitatea în Republica Moldova va creşte, cu atît va fi mai aproape soluţionarea conflictului, iar mai înalta calitate a vieţii depinde în mare parte de sprijinul deschis al partenerilor externi”, a spus Filat. De asemenea, el consideră că soluţionarea conflictului transnistrean nu este rapid şi uşor rezolvabil, acest lucru necesită timp şi un dialog susţinut pentru crearea condiţiilor de reintegrare semnificativă în Moldova.

Creşterea incidenţei contrabandei cu droguri în Moldova

Angajaţii departamentului pentru combaterea contrabandei din cadrul Comitetului de Stat al Vamilor din Republica Moldoveneasca Nistreană au raportat pentru anul 2009 o creştere a contrabandei de droguri din Republica Moldova. Din numărul total de încălcări ale reglementărilor de frontieră aflate în curs de investigare, 70% sînt fapte legate de traficul de droguri Republica Moldova. În toate cazurile depistate, instanţele penale au pronunţat condamnări, se spune în raportul către presă al CVS al RMN. Un astfel de caz a fost înregistrat la sfîrşitul lunii martie a acestui an, cînd ofiţerii de combatere a contrabandei în zona Dubăsari au arestat două tinere care au încercat să transporte peste graniţă spre Chişinău prin contrabandă aproape două kilograme de droguri provenite din mac. Aceste fapte sînt clasificate ca fiind foarte grave, săvîrşite cu intenţie. În conformitate cu hotărîrea judecătorească, autorii au fost condamnaţi la şaisprezece ani de închisoare. Astfel, o încercare de a cîştiga 100 de euro s-a transformat in mulţi ani de detenţie.

Viaţa religioasă în Transnistria VII

Desrobirea Transnistriei şi restaurarea credinţei

În data de 22 iunie 1941, armata română, împreună cu aliaţii germani, trec Prutul şi pornesc atacul contra bolşevicilor pe care îi resping din Basarabia, cotropită de U.R.S.S. în 1940. Trec Nistrul şi, după căderea Odesei, la 16 octombrie 1941, tot ţinutul dintre Nistru şi Bug este eliberat. Nordul Transnistriei, în afară de Odesa, „era în mîinile noastre încă de la jumătatea lunii august”. („Viaţa religioasă în Transnistria”, „Desrobirea Transnistriei şi restaurarea credinţei”, autor Arhimandrit Dr. Antim Nica, Vicarul Misiunii Bisericeşti pentru Transnistria, 1943, pag. 68).
Pentru organizarea şi administraţia civilă a acestei provincii s-a instituit, cu începere de la 19 august 1941, un guvern cu sediul provizoriu la Tiraspol.
Concomitent se pune problema organizării bisericeşti a noii provincii. Biserica a fost instiutuţia cel mai greu lovită de comunişti.
De îndată ce se îndepărta frontul dintr-o localitate, credincioşii se adunau la vechea lor biserică, transformată de bolşevici în club, sală de cinema sau altceva, o amenajau rapid cu icoane şi cruci, pe care, pînă atunci, le avuseseră ascunse, improvizau un cor şi cădeau în genunchi. Antim Nica spune că oamenii se îmbrăţişau ca la Paşti şi se salutau cu urarea „Hristos a înviat!”.
Credincioşii încep să repare singuri bisericile şi să caute preoţi. În acest scop, mai multe delagaţii pleacă în eparhiile apropiate de la Chişinău, Bălţi şi Iaşi, cerînd preoţi şi cele trebuitoare cultului, precum cărţi, icoane, veşminte etc.
Sunt şi cazuri de preoţi care au stat ascunşi de teama bolşevicilor şi acum ieşeau să facă slujbe. O mînă de ajutor au dat acestei populaţii şi preoţii militari din spatele frontului.
Era nevoie, însă, de ceva organizat, deoarece cei 23 de ani de stăpînire bolşevică lăsareră urme adînci în sufletele tinerilor. Se impunea, aşadar, o muncă de încreştinare a populaţiei tinere, crescută în spirit comunist.
În aceste condiţii, Patriarhul Ţării, în înţelegere cu Conducătorul Statului, a decis, la mijlocul lunii august 1941, înfiinţarea „Misiunii Ortodoxe Române în Transnistria”, care avea drept scop încreştinarea din nou şi organizarea vieţii bisericeşti în ţinutul dintre Nistru şi Bug.
În primul an, sediul Misiunii a fost la Tiraspol, şi, începînd cu 26 octombrie 1942 la Odesa. Conducerea acesteia a fost încredinţată, la început, P.C. Arhimandrit I. Scriban, profesor la facultatea de teologie din Bucureşti. Întrucît însă, pe aceste locuri au fost reşedinţe vlădiceşti, iar la Odesa se înfiinţase chiar o mitropolie, s-a decis ca în fruntea mişcării misionare din Transnistria să fie pus un arhiereu.
La 6 noiembrie 1942 este numit conducător al Misiunii I.P.S. Mitropolit Visarion Puiu.
Cînd s-a aflat de înfiinţarea Misiunii, delegaţii numeroase, trimise din toatre părţile Transnistriei, pornesc spre Tiraspol cu cereri de a li se sfinţi bisericile şi a li se da preoţi.
Cîntăreţii bisericeşti sunt aproape toţi localnici, fără să aibă o pregătire muzicală şcolară.
Din punct de vedere administrativ bisericesc, întreg teritoriul Transnistriei este împărţit în 14 protoierii şi 63 subprotoierii, socotind pentru fiecare judeţ cîte o protoierie (una, însă, este pentru municipiul Odesa) şi pentru fiecare plasă cîte o subprotoierie. Întreaga activitate misionară este dirijată şi centralizată de conducerea Misiunii bisericeşti pentru Transnistria, avînd în frunte pe I.P.S. Mitropolit, ca şef al Misiunii, ajutat de 2 vicari, 3 consilieri, organe de inspecţie şi o cancelarie.

Apostolatul în Transnistria

Începuturile activităţii misionare se caracterizează prin refacerea locaşurilor de închinare. Iniţiativa lucrărilor porneşte, de obicei, de la credincioşi, avînd sprijinul misionarilor la adunarea de fonduri şi materiale.
Cu toate greutăţile vremurilor de război, în mai puţin de doi ani s-au reparat şi redat cultului 632 biserici şi case de rugăciune. „În curs de reparaţie sau construcţie se găsesc în prezent 309 biserici şi case de rugăciune. Parohii fără locaş de închinăciune sunt numai 70”. (Idem, pag. 72).
Alt aspect caracteristic începuturilor de apostolat în Transnistria este activitatea liturgică a misionarilor. Poporul voia să se apropie de cele sfinte, cerînd preoţilor sfintele taine.
În general, tineretul nu este refractar faţă de biserică, ia parte la solemnităţile religioase şi poartă discuţii pe teme religioase.
Cea mai mare problemă pe care Misiunea o are de rezolvat este catehizarea maselor şi formarea tinerilor în spiritul creştin. În acest scop, religia este predată în toate şcolile din Transnistria. Aici se iveşte o altă problemă. Lipseau cadrele didactice, materialele didactice – manuale şi tablouri intuitive.
În şcolile primare, pe lîngă preoţi, fiindcă sunt foarte puţini, religia este predată de învăţători şi cateheţi, care au urmat cursuri speciale de religie.
La învăţămîntul secundar, predarea religiei se face, de regulă, de preoţi. La universitatea din Odesa există o catedră de teologie pentru toţi studenţii.
Influenţa preotului asupra mulţimii se exercită de obicei prin slujbe şi predici. Dar lucrarea misionară variază de la oraş la sat şi după nevoile spirituale ale populaţiei, îmbrăcînd şi alte forme, cum ar fi, de pildă, conferinţele şi concertele religioase, cursurile catehetice, proiecţii de filme religioase etc. Activitatea de binefacere este foarte apreciată de popor.
În centrele rurale, unii misionari au organizat cămine culturale, prin mijlocirea cărora ei se apropie de nevoile zilnice ale sătenilor.
În absenţa misionarilor, cuvîntul scris, prezentat pe înţelesul poporului, sub formă de broşură, revistă sau ziar, poate face însemnate servicii propagandei religioase. Pînă acum se tipăriseră cărţi de rugăciune, calendare, foi misionare etc., însă într-un număr prea mic faţă de cerinţele populaţiei.
Pentru completarea cadrelor misionare şi pentru pregătirea preoţilor de mîine au fost înfiinţate două seminarii: unul la Dubăsari şi altul la Odesa. Seminarul din Dubăsari a început să funcţioneze cu primele două clase, iar cel de la Odesa era un seminar de vocaţie, în care erau primiţi absolvenţi de curs secundar, ce puteau candida pentru hirotonie într-un timp foarte scurt.
„Lucrarea misionară din Transnistria a intrat într-o nouă fază de dezvoltare şi a căpătat un avînt puternic sub conducerea I.P.S. Mitropolit Visarion, care, pe lîngă experienţa sa îndelungată, adaugă o energie mereu proaspătă şi o rîvnă puţin obişnuită” (Op. cit., pag. 76).

Viaţa religioasă în Transnistria VI

Republica Moldovenească şi Episcopia de la Balta

La 12 octombrie 1924 se hotărăşte înfiinţarea Republicii Autonome Socialiste Sovietice Moldoveneşti (R.A.S.S.M.) ca provincie independentă în graniţele Ucrainei, iar la 19 august anul următor se dă şi constituţia noii republici.
Teritoriul ei cuprindea 8434 km p., avînd următoarele centre mai importante: Slobozia, Tiraspol, Grigoriopol, Dubăsari, Ocna, Ananiev, Bîrzula, Rîbniţa, Balta, Crutie şi Camenca. Capitala este aşezată întîi la Balta, dar în 1929 e mutată la Tiraspol.
În 1938, în întreaga republică, alfabetul latin este părăsit şi se revine la cel rusesc, iar dascălii „latinişti” sunt arestaţi şi deportaţi. Se spunea atunci moldovenilor că ei nu sunt români şi că limba moldovenească este un dialect slav.
Conducerea republicii a fost încredinţată mai mult ucrainienilor şi evreilor, elementul moldovenesc fiind ţinut în minoritate şi în roluri secundare.
Sovieticii îngăduie organizarea, în cadrele R.A.S.S.M.-ului, a unei episcopii moldoveneşti cu sediul la Balta. Cu toate că episcopia s-a înfiinţat la scurt timp după înfiinţarea republicii, ea nu a putut fi ocupată decît în 1926, cînd a fost numit ca titular al noii eparhii moldoveanul Gavriil Rohut.
Episcopia moldovenească de la Balta făcea parte din biserica disidentă „sinodală” sau „Biserica Vie”, caracterizată printr-o loialitate excesivă faţă de regimul sovietic şi care ducea o luptă aprigă împotriva bisericii vechi tihoniene.
„Biserica Vie”, sinodală, număra în 1926, în Ucraina, 24 de eparhii. În Transnistria de astăzi avea 5 aparhii: mitropolia Odesei, arhiepiscopia Pervomaisc (Golta), episcopia Moldovei, arhiepiscopia Tulcinului şi arhiepiscopia Moghilăului.” („Viaţa religioasă în Transnistria”, „Republica Moldovenească şi Episcopia de la Balta”, autor Arhimandrit Dr. Antim Nica, Vicarul Misiunii Bisericeşti pentru Transnistria, 1943, pag. 61).
„Episcopia Moldovei”, alegîndu-şi reşedinţa la Balta, găseşte aici un centru religios cu vechi tradiţii vlădiceşti. În perioada ţaristă, la Balta se afla reşedinţa vicarilor eparhiei Podoliei; titularii eparhiei stăteau la Cameneţ-Podolsk. Ultimul din vechii vicari a fost arhiereul Pimen, care a păstorit la Balta în anii 1914-1919, cînd decine arhiepiscop la Cameneţ-Podolsk şi apoi mitropolit al Harcovului şi al întregii Ucraine şi, după 1923, conducător al Bisericii „sinodale”.
După Pimen, au mai păstorit la Balta următorii arhierei: Gherasim (1921-1923); Iuvenalie (1923), Dimitrie Galiţchi (1923-1924) şi Nicolae (1924-1926). Gavriil Rohut vine la Balta în 1926, însă nu ca vicar, ci ca episcop deplin. În urma înfiinţării republicii moldoveneşti, vicariatul de Balta a fost ridicat la rangul de episcopie de sine stătătoare.
Episcopul Gavriil păstoreşte la Balta pînă în 1938. Cei care l-au cunoscut spun că trăia foarte modest, după cum precizează Antim Nica. Tot acesta susţine că Gavriil se întreţinea din venitul de la Catedrală şi din micile cotizaţii parohiale. În 1938, cînd au fost închise toate bisericile şi toţi preoţii deportaţi, şi episcopul Gavriil a fost ridicat de poliţie şi dus în surghiun. Se crede că a fost ucis.
Arhiva episcopiei a fost distrusă sau pierdută. Între alte scriei rămase a fost găsit un registru de procese verbale al episcopiei pentru anul 1931.
Episcopia Moldovei avea 164 de parohii şi se întindea pe tot cuprinsul republicii moldoveneşti.
Chiriahul conducea eparhia înconjurat de un consiliu eparhial, numit „Cîrmuirea Eparhială Moldovenească” (C.E.M.). În anul 1931, C.E.M.-ul avea următoarea alcătuire: Episcopul Gavriil Rohut – preşedinte; protoiereul N. Dooroholschi şi protoiereul N. Leatîţchi – membri; protoiereul I. Leviţchi – secretar.
C.E.M. se întrunea săptămînal în şedinţă şi lua decizii în toate problemele curente ale eparhiei. Făcea numiri şi transferări de preoţi, acorda gratificaţii, depunea din treaptă pe cei care se lepădau de credinţă, judeca neînţelegerile dintre clerici etc.
Lucrările mai importante erau lăsate pentru chibzuinţa adunării plenare a C.E.M., alcătuită din preoţi şi mireni şi care se întrunea o dată pe an. Chesituni mai grele erau trimise spre rezolvare Sf. Sinod de la Harcov.
În centrele mai importante, episcopia avea orînduiţi protoierei, care lucrau împreună cu un consiliu protoieresc.
În parohii, treburile bisericeşti ca întreţinerea bisericii şi a preotului erau în sarcina consiliului parohial, iar, la nevoie, se întrunea şi adunarea parohială. Ăreşedinte al acestora era întotdeauna un mirean; preotul se ocupa numai de slujbele bisericeşti şi de nevoile duhovniceşti ale credincioşilor.
Sistemul acesta de organizare bisericească era generalizat în toate eparhiile „sinodale”. Caracterul său democrat era dictat de împrejurări şi era menit să sprijine şi să apere clerul de diferitele presiuni din afară.
Cu mici deosebiri, organizarea bisericească era aproape la fel şi în eparhiile „tihoniene”, precum şi în cele „ucrainiene”, care aparţineau de biserica „samosveată” a lui Lipcovschi.
Corespondenţa oficială a eparhiei se făcea în ruseşte.
O dată cu arestarea episcopului Gavriil încetează şi existenţa eparhiei moldoveneşti de la Balta.
În perioada în care la Balta păstorea episcopul Gavriil Rohut, în sudul acestui ţinut este un alt arhiereau moldovean, Teodosie Chirică, în funcţia de vicar al mitropoliei din Odesa. În ajunul revoluţiei bolşevice, el pleacă peste Nistru, unde a activat pe terenul pastoraţiei în oraşele Nicolaev şi Herson. Rămas văduv, intră în monahism şi la 1 octombrie 1933 este făcut arhiereu în Odesa.El păstoreşte aici pînă în 1937, cînd este arestat de bolşevici şi probabil împuşcat.

Cooperare moldo-nistreană în domeniul legislativ

La 8 noiembrie 2009, în localitatea Vadul lui Vodă a avut loc un seminar privind cooperarea dintre agenţiile de aplicare a legilor din Moldova şi din Transnistria. Seminarul a fost organizat de preşedinţia greacă a OSCE şi Misiunea OSCE în Moldova. Participanţii au fost salutaţi la seminar de către şeful Misiunii OSCE în Republica Moldova, Philip Remler (foto), reprezentantul Special al OSCE, K. Christopoulos, miniştri ai Afacerilor Interne din Republica Moldova şi din Transnistria, precum şi de reprezentanţi politici din Republica Moldova şi Transnistria. Adresîndu-se participanţilor la seminar, ministrul afacerilor externe al Republicii Moldoveneşti Nistrene, Vladimir Iastrebciak, a remarcat faptul că “această cooperarea constructivă a agenţiilor de aplicare a legilor serveşte cel mai bine interesele poporului din Moldova şi Transnistria şi poate fi un impuls important pentru dezvoltarea în continuare a cooperării între cele două părţi”. În timpul întîlnirii s-a căzut de acord să se organizeze o serie de activităţi la nivel de seminar începînd cu 9 noiembrie a acestui an, la Tiraspol.

Viaţa religioasă în Transnistria V

Prigoana împotriva credinţei sub stăpînirea sovietică

Regimul sovietic vine la putere în anul 1917. În acel an, în ţinutul dintre Bug şi Nistru erau, potrivit lui Antim Nica, ce preia datele statistice din arhiva Misiunii Bisericeşti pentru Transnistria, 1017 biserici şi case de rugăciune, 13 mănăstiri şi schituri, 890 preoţi. „După 23 de ani de ocîrmuire comunistă, noi am găsit, în întreaga Transnistrie, numai o singură biserică, care n-a fost închisă şi un singur preot în funcţiune. Aceasta era biserica cimitirului nr. 2 din Odesa şi acesta era preotul moldovean Vasile Bragă din Odesa”. („Viaţa religioasă în Transnistria”, „Prigoana împotriva credinţei sub stăpînirea sovietică”, autor Arhimandrit Dr. Antim Nica, Vicarul Misiunii Bisericeşti pentru Transnistria, 1943, pag. 51).
Conflictul între sovietici şi biserică era aşteptat să se producă imediat după ce primii au preluat puterea, la 7 noiembrie 1917. Îngrijorată de perspectivele sumbre, biserica îşi caută sprijin şi se îndreaptă către sinodul Rusiei, care avea loc la Moscova, în anul 1917. Sinodul decide restabilirea patriarhatului, în care să se concentreze autoritatea bisericească. Preşedinte al sinodului era un basarabean, mitropolitul Arsenie Stadniţchi al Novgorodului. El a fost primul propus pe lista candidaţilor la scaunul patriarhal, dintre cei trei aleşi de sinod. Se trage la sorţi, iar patriarh este ales mitropolitul Tihon (Beleavin).
Acesta se declară făţiş adversar al regimului comunist, pe care îl anatemizează într-un apel al său din 19 ianuarie 1918. Acţiunea patriarhului nu face decît să grăbească ruptura şi să îi îndîrjească pe comunişti.

Acţiuni comuniste anti biserică

Prima mare lovitură dată bisericii de comunişti a fost decretul din 23 ianuarie 1918 prin care biserica era despărţită de stat şi şcoala de biserică. Prin acest decret, averile bisericeşti şi ale asociaţiilor religioase erau declarate averi publice şi treceau în patrimoniul statului. Registrele de stare civilă trec în seama statului şi este interzisă predarea religiei în şcoli. Parohiile nu pot primi nici o subvenţie de la stat, nici nu pot dobîndi averi. Provizoriu, bisericile sunt lăsate gratuit în folosinţa credincioşilor.
În asemenea condiţii, biserica face mari sacrificii pentru a se menţine pe picioare. Mirenii capătă acum un rol însemnat. Ei sunt chemaţi să facă zid de apărare în jurul clerului şi a sfintelor locaşuri, sub denumiri diferite: „sfatul parohial”, „frăţii ortodoxe” etc. În anul 1919 se înfiinţează, la Odesa, sub patronajul mitropolitului Platon, frăţia „Sf. Ioan Ostaşul”, cu ramificaţii în multe oraşe, avînd drept scop combaterea comunismului. Biserica era în luptă cu statul.
O altă lovitură dată bisericii de către comunişti este făcută prin decretul din 22 februarie 1922, prin care se ridicau din biserici toate obiectele de valoare, care trec în proprietatea statului.
În ciuda sărăciei în care se scaldă, biserica rămîne puternică în faţa poporului prin autoritatea ei morală. În aceste condiţii, bolşevicii plănuiesc altă lovitură. Ei încearcă să zdrobească unitatea şi solidaritatea bisericii, punînd la cale diverse dezbinări în sînul acesteia. În mai multe părţi apar din mijlocul clerului elemente oportuniste, care în 1923 au alcătuit aşa-numita „Biserica vie”. Noua fracţiune bisericească proclamă capitalismul drept păcat de moarte, iar lupta contra acestuia ca o datorie, introducînd în rîndurile şi organizarea bisericească schimbări împotriva tradiţiei stabilite.
În Ucraina se dezvoltă mişcarea religioasă „Biserica ucraineană autocefală”, cu o ierarhie bisericească improvizată şi necanonică.
Pe tot teritoriul Transnistriei încep lupte religioase care îi bucură pe comunişti. De altfel, ei erau cei care, din umbră, regizau totul.
În centrele mai mari iau fiinţă şi funcţionează paralel mai multe ierarhii rivale. În Odesa, pe lîngă ierarhia „tihoniană” (a bisericii ortodoxe) era alta „jivistă” (a bisericii vii) şi a treia „samosveată” (a bisericii ucrainiene). Fiecare încerca să atragă cît mai mulţi credincioşi şi cît mai multe parohii, în defavoarea celorlalte două.
Certurile şi dezbinările religioase erau menite să compromită şi să macine în ochii poporului autoritatea bisericii. Acest lucru încurajează propaganda antireligioasă. Dacă, la început, bloşevicii sprijineau unele fracţiuni religioase împotriva altora, cu timpul, ei ajung să ridice armele împotriva tuturor bisericilor, indiferent de denumire.
Lupta antireligioasă capătă un caracter mai organizat după 1929, cînd începe socializarea tuturor bunurilor şi se pune în aplicare primul plan cincinal. Atunci, ţăranii sunt siliţi să îşi părăsească gospodăriile şi să treacă în colhozuri şi sovhozuri.
Moldovenii, însă, nu s-au arătat deloc binevoitori faţă de această reformă. Reacţia lor a fost un prilej pentru comunişti pentru a arunca vina asupra religiei şi clerului. O dată cu lupta pentru socializare creşte şi propaganda antireligioasă.

Organizaţii comuniste anti creştine

Organizarea şi îndrumarea activităţii antireligioase era încredinţată „Uniunii Ateilor Militanţi” (U.A.M.), care era răspîndită în tot cuprinsul U.R.S.S., avînd un număr mare de membri. U.A.M. a fost înfiinţată în 1925, ca o dezvoltare a grupului din jurul ziarului „Bezbojnic”. Ia, însă, o formă organizată numai după 1929, în urma celui de-al doilea congres al U.A.M. Organizaţia avea ramificaţii în toate instituţiile şi întreprinderile de stat. Peste tot existau cuiburi antireligioase.
Cuiburile antireligioase aveau organe de conducere, centralizate pe raion, ţinut şi republică. Cuiburile din întreaga U.R.S.S. se aflau sub conducerea Sovietului Central al U.A.M. din Moscova. Membrii cuibului se recrutau de la vîrsta de 14 ani în sus. Existau organizaţii antireligioase şi pentru copii, începînd de la 8 ani în sus.

Constituţia lui Stalin, coroana de spini de pe creştetul Mîntuitorului

Publicarea constituţiei sovietice, în 1936, a făcut pe unii să spere într-un regim de toleranţă. Constituţia, făcută să producă o impresie bună mai ales în străinătate, enunţa o oarecare libertate a cultului. Realitatea era că partidul comunist nu îşi schimba cu nimic atitudinea sa de mai înainte faţă de religie. Astfel, articolul 124 din constituţia lui Stalin suna:
„În scopul de a asigura libertatea conştiinţei, biserica în U.R.S.S. se desparte de stat şi şcoala de biserică. Libertatea practicării cultului religios şi libertatea propagandei antireligioase se recunoaşte pentru toţi cetăţenii.” (Constituţia U.R.S.S., Ediţia oficială, în ruseşte, pag.25).
Dar libertatea religioasă, formulată astfel, rămîne literă moartă, pentru că, în realitate, sovieticii se conduceau mai mult după directivele partidului, decît ale constituţiei. Iar partidul comunist era împotriva religiei şi sprijinea lupta antireligioasă.
Art.135 al constituţiei dă drepturi electorale tuturor cetăţenilor, indiferent de credinţa lor:
„Toţi cetăţenii din U.R.S.S. care au împlinit vîrsta de 18 ani, indiferent de religie, studii, provenienţa socială, situaţia materială şi activitatea din trecut au dreptul să ia parte la alegerile de deputaţi şi să fie aleşi, cu excepţia celor în stare de demenţă şi a persoanelor condamnate de judecată la pierderea drepturilor electorale”.
De aici rezultă că şi membrii clerului ar beneficia de aceste drepturi. Totuşi, drepturile clerului sunt anulate prin art. 12 al aceleiaşi constituţii:
„Munca în U.R.S.S. este o datorie şi o chestiune de onoare pentru orice cetăţean capabil de lucru, conform principiului: cine nu lucrează, să nu mănînce”.
Preoţii erau socotiţi de partidul comunist un fel de paraziţi ai societăţii, astfel că nu se puteau folosi de drepturile de mai sus.
Articolul 125 acordă tuturor cetăţenilor – deci şi credincioşilor – dreptul de a se aduna, libertatea cuvîntului, libertatea scrisului etc. Dar aceste libertăţi se anulează prin adaosul la acelaşi articol: „dacă corespund cu interesele muncitorilor şi se fac în scopul de întărire a ordinei socialiste”.

Bisericile din Transnistria

În anul 1938, toate bisericile din cuprinsul Transnistriei ajung să fie închise, în afară de una singură din Odesa, care s-a menţinut cu mari sacrificii. Credincioşii veneau de la distanţe foarte mari ca să se închine aici. Tot în acest an, operaţiunea de lichidare a clerului poate fi socotită ca terminată, majorotattea preoţilor fiind ucişi sau închişi în lagăre. La Golta era un asemeena lagăr pentru 160 de preoţi.Cei care s-au putut ascunde şi au scăpat cu viaţă şi-au tîrît zilele cu amar. Persecuţia se întinde şi asupra familiilor lor.
Metodele de luptă ale comunismului împotriva religiei au fost diferite: practica mijloacelor brutale (închiderea silită a bisericilor, ridicarea preoţilor cu forţa, ridiculizarea clerului) fiind una din ele.
De la un timp, însă, bolşevicii observă că, astfel, îşi pierdeau simpatia poporului. Motiv pentru care, ei încearcă diferite procedee, ca închiderea de biserici şi îndepărtarea preoţilor din funcţiune să nu se facă pe cale administrativă, ci să vină din iniţiativa populaţiei. „Pe de o parte, bisericile erau impuse la impozite mari, pe cari credincioşii să nu le poată plăti, încît să lase să li se închidă locaşurile de închimare. Pe de altă parte, preoţii erau supuşi la taxe aşa de grele, că nu puteau să le suporte şi, ca urmare, trebuiau sa se lase de serviciul preoţesc. La acestea se adaogă felurite ameninţări şi apăsări indirecte de care organele de conducere se foloseau pentru a provoca populaţia să ceară închiderea bisericilor sau îndepărtarea preotului”. („Viaţa religioasă în Transnistria”, „Prigoana împotriva credinţei sub stăpînirea sovietică”, autor Arhimandrit Dr. Antim Nica, Vicarul Misiunii Bisericeşti pentru Transnistria, 1943, pag. 57).
Lupta antireligioasă se făcea pe calea propagandei, la început contra clerului şi, mai tîrziu, a religiei. Critica religiei încearcă să se întemeieze pe experienţa ştiinţifică şi studiul istoriei. Mijloacele de propagandă erau variate: literatură pentru mase, conferinţe, serbări cu program antireligios, cercuri de studii, educaţie în spirit antireligios în şcoli etc. Cuvîntul scris era una din armele cele mai răspîndite. În U.R.S.S. s-a creat o întreagă literatură de cărţi şi periodice antireligioase.
O activitate de propagandă antireligioasă pentru popor, în limba moldovenească, s-a desfăşurat, îndeosebi după 1930, prin „Editura de stat a Moldovii”, cu sediul la Tiraspol. Cărţile publicate la această editură sunt, mai ales, traduceri din ruseşte sau ucraineană. Sunt tipărite cu caractere ruseşti, iar traducerea lasă mult de dorit. Iată cîteva titluri: „M. Crivojatski: Revoluţia din Octeabri şâ Bisărica, Tirişpolea, 1930, pag.28”; „I. Crevelev: Contrrevoluţia sub dosu evanghelii, Tirişpolea, 1930, pag.44”; „N.Amosov: Povestea dispri Hristos, Tirişpolea, 1931, pag. 36”; „S. Burnov A cui sărbătoari-i Creciunu, Tirişpolea, 1931, pag. 48”; „V. Alexandrov Împotriva cozonacului şi a păştii, Tirişpolea, 1931, pag.20”; „N. Rumeanţev Paştili. Di undi s-o luat el şi însemnătatea lui, Tirişpolea, 1931, pag. 107”.
Lupta antireligioasă se îndrepată, în acelaşi timp, şi asupra sectelor. Astfel că găsim şi o carte împotriva inochentismului, scrisă de I. M. Cvitco, sub titlul „Cel din urmă minuni-făcător”, Tiraşpolea, 1930, pag. 96.
Preocupări de propagandă antireligioasă pot fi întîlnite în literatura didactică-şcolară moldovenească. În colecţia de „Cîntece poporane moldoveneşti”, culese de C. Neniu şi Lebedeva este un capitol intitulat „Cîntece antireligioase”, în care se satirizează clerul şi religia. M. Oprea şi L. Barski au scris „Hrestomaţie de literatură pentru clasurile VI-VII” (Editura de Stat a Moldovei, Chişinău, 1941, pag. 208).

Viaţa religioasă în Transnistria IV

Mişcarea de la Balta – după iconografia şi scrierile de pietate inochentiste

„Chipul călugărului Iochentie, zugravit sau fotografiat, se poate vedea, în Transnistria, în foarte multe familii de moldoveni, aşezat între icoane, în ungherul dinspre răsărit al casei”. („Viaţa religioasă în Transnistria”, „Mişcarea de la Balta – după iconografia şi scrierile de pietate inochentiste”, autor Arhimandrit Dr. Antim Nica, Vicarul Misiunii Bisericeşti pentru Transnistria, 1943, pag. 38).
Cu toate acestea, continuă autorul, „puţini ştiu să spuie ceva lămurit despre dînsul, decît doar că e Părinţelul de la Balta”.
Din cercetările întreprinse pînă acum asupra mişcării de la Balta se desprind două atitudini faţă de Inochentie.
Pentru unii, Inochentie a fost un fanatic religios, căzut în erezie sau un impostor plin de ambiţii, care a dus în rătăcire o grămadă de oameni, dînd naştere unei secte ce îi poartă numele.
Alţii susţin că Inochentie a fost un mistic religios, neînţeles de biserica oficială a timpului său. Activitatea sa a fost în linia de doctrină a Bisericii Ortodoxe. Mişcarea religioasă provocată de el poartă un caracter românesc, contribuind la trezirea conştiinţei naţionale a moldovenilor din Transnistria şi Basarabia.
Autorul susţine că a găsit în Transnistria următoarele scrieri inochentiste: „Cartea mărturisirii – Despre părintele Inochentie de la Balta, 1927, pp.108”; „Acafistul părintelui Inochentie, Duhul Adevărului”, Anul 1919-1931, pp.44; „Acafistul părintelui Feodosie (Leviţchi) de la Balta”, pp.32”.
Credinţele inochentiste se regăsesc mai clare în iconografie. „Cele mai multe icoane pe care le-am cunoscut sunt în legătură cu credinţa în divinitatea lui Inochentie, pe care adeptii acestei secte îl aşe în scaunul Sf. Treimi. De obicei, tabloul Sf. Treimi este redat de inochentişti astfel: Dumnezeu Tatăl, în chipul uni bătrîn, e aşezat la mijloc, stînd pe ceva sau plutind în slava cerului; de dreapta sa e întotdeauna Domnul Iisus Hristos şi de-a stînga e părintele Inochentie, îmbrăcat în haine călugăreşti sau într-o hlamidă albă, orientală, asemenea Mîntuitorului. O astfel de icoană are această inscripţie: Dumnezeu are doi fii: Iisus şi Inochentie. Pe alte icoane, persoanele trinităţii inochentiste sunt aşezate astfel, de la stînga la dreapta: Dumnezeu Tatăl – Domnul Iisus Hristos – Părintele Inochentie. Aşezarea lor în rînd, acest fel vrea să arate ordinea succesiunii lor în timp. Fiecare din persoanele trinităţii are obicinuit cîte un simbol caracteristic zugrăvit pe piept: Dumnezeu Tatăl – un ochiu, Hristos – un miel, Părintele Inochentie – un porumbel. Adeseori, Inochentie este reprezentat asemenea Mîntuitorului cu globul pămîntesc în mîini sau cu crucea şi evanghelia. Am aflat, de asemenea, cinci portative zugrăvite, la care răstignirea Mîntuitorului este înlocuită cu imaginea lui Inochentie. La capetele crucii am găsit, în medalioane, chipurile următorilor: Sf. Ilie, Părintele Teodosie (Leviţchi) de la Balta şi Părintele Ioan din Cronştadt. Inochentie adesea spunea că el este Ilie şi Enoh, care au fost ridicaţi la cer şi acum, înainte de sîrşitul lumii, trebuiau să coboare iar pe pămînt” (Op. cit., pag.45, 46).
Părinţii Teodosie de la Balta şi Ioan din Cronştadt sunt consideraţi de inochentişti ca fiind prevestitori şi pregătitori ai mişcării religioase, pornită de călugărul Inochentie.
Conţinutul predicilor lui Inochentie era mai mult legat de ideea venirii vremii de apoi şi necesitatea pocăinţei. Condamnă neajunsurile morale, răspîndite în popor, ca: furtul, beţia, înjurăturile, fumatul etc. Insistă asupra preceptelor evanghelice a lăsării de avere şi a vieţii feciorelnice, încît credincioşii fanatici înţelegeau că acestea sunt lucruri obligatorii pentru toţi. Opreşte tunderea bărbaţilor, mîncatul cărnii, al usturoiului.
Inochentiştii atribuie dascălului lor calităţi supranaturale, cum ar fi darul profeţiei, al facerii de minuni etc. Ei văd în călugăr întruchiparea Duhului Sfînt, ce s-a petrecut în dimineaţa zilei de Bobotează, pe cînd era în surghiun la mănăstirea Murom. Atunci, în văzul mai multor „fraţi”, el ar fi înghiţit „hulubul cel mare”.
În concepţia inochentistă, călugărul este însuşi Iisus, apărut a doua oară pe pămînt, însă cu alt nume. Scopul venirii sale aici este în strînsă legătură cu sfîrşitul acestei lumi.
Antim Nica susţine că, în plan practic, inochentismul a dus la rezultate negative. Credincioşii, fanatizaţi de prevestirile sale despre sfîrşitul lumii, leapădă averile şi părăsesc legăturile de familie. Stăpîniţi de spiritul sectar, ei se izolează de ceilalţi creştini, se închină în peşteri, trăind o viaţă de promiscuitate şi obscurantism.
Din punct de vedere naţional, însă, acest curent are merite ce nu pot fi neglijate. El îşi ţine slujbele în limba moldovenească.
Mişcarea de la Balta a reprezentat un strigăt spontan de protest al moldovenilor contra rusificării forţate a bisericii lor. Ea a contribuit la redeşteptarea sentimentului naţional printre moldoveni.

Şevciuk propune un “troc”: dezvoltare economică pentru stabilitate politică

Membrii Parlamentului din Transnistria s-au declarat în favoarea extinderii cooperării cu colegii parlamentari din Moldova şi din ţările garante ale reglementării paşnice în regiune - Rusia şi Ucraina - în scopul normalizării relaţiilor dintre cele două maluri ale Nistrului, conform unor declaraţii citate de agenţia Itar Tass.
Declaraţiile au fost făcute în cadrul Parlamentului nistrean de către secretarul Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare de la Kiev, Raisa Bohatirivova la întîlnirea cu membri ai Sovietului Suprem al Transnistriei. Deputatul Evgheni Şevciuk a declarat la întîlnirea cu oficialul ucrainian, între altele: “Cred că parlamentarii din Rusia, Ucraina dar şi din alte ţări au mare nevoie de a discuta în mod activ şi să găsească soluţii pentru complexele întrebări şi provocări politice din regiune. Pentru noi este important ca parlamentarii să fie în contact permanent, să poată vorbi şi împărtăşi experienţele lor la foruri internaţionale, uşurînd căutarea unor modalităţi optime de rezolvare a problemelor, chiar şi a celor foarte complexe, aparent greu de rezolvat”. Şevciuk a amintit faptul că în anul 2000 a fost semnat între organele legislative din Transnistria şi Moldova un acord de cooperare parlamentară, care nu este îndeplinit, la fel ca şi multe alte acorduri semnate de către părţi în cadrul negocierilor succesive. Şevciuk, care pînă în iulie al acestui an, a fost Preşedinte al Parlamentului din Transnistria, a spus că nu se poate rezolva definitiv conflictul fără a crea condiţii pentru consolidarea încrederii între cele două maluri ale Nistrului.
“Avem nevoie de o pauză în dezbaterea cu privire la diferenţele politice şi să începem discuţii cu privire la problemele în care un compromis ajută şi aduce beneficii reale pentru oameni. Mai presus de toate, trebuie să se meargă pe deblocarea economiei şi crearea unor condiţii pentru îmbunătăţirea vieţii oamenilor. Si numai atunci când vor fi create condiţiile corespunzătoare pentru dezvoltare şi va începe o dezvoltare pozitivă a economiei, va fi posibilă, în opinia mea, trecerea la discutarea problemelor complexe politice”, a spus Evgheni Şevciuk.

Transnistria confirmă disponibilitatea de a negocia pe baza principiilor de egalitate

La 6 noiembrie, la Viena au avut loc consultări cu privire la soluţionarea conflictului transnistrean, la care au participat reprezentanţi din Rusia, Ucraina, Transnistria, Republica Moldova, OSCE, UE şi SUA, informează Alexandr Komarov de la Novîi Reghion. În cadrul reuniunii, interlocutorii au făcut schimb de opinii cu privire la situaţia actuală a relaţiilor moldo-transnistrene, precum şi alte aspecte relevante. "Partea transnistreană a confirmat disponibilitatea de a participa la un dialog semnificativ pe principii de egalitate, respect reciproc, nerecurgere la forţă şi la forme de presiune, pe baza acordurilor anterioare, inclusiv a declaraţiei comune a preşedinţilor Rusiei, Moldovei şi Transnistriei din 18 martie 2009, de la Moscova”, se spune în comunicatul MAE nistrean. S-a subliniat faptul că terenul pentru un dialog fructuos a fost iniţiat de către preşedinţia greacă a OSCE, care a exprimat oficial la Tiraspol aprecierea pentru "eforturile de consolidare a cooperării dintre Republica Moldova şi Transnistria”.

Anatoli Kaminski: “Majoritatea deputaţilor din Transnistria sint împotriva referendumului şi a noii Constituţii”

La fel ca şi în România, există în Transnistria un conflict politic direct între Parlament şi puterea prezidenţială. În acest sens, preşedintele Consiliului Suprem al Parlamentului Republicii Moldoveneşti Nistrene, Anatoli Kaminski, a declarat în exclusivitate pentru agenţia de presă Lenta PMR, exprimîndu-şi opoziţia personală faţă de proiectul noii constituţii şi faţă de referendumul constituţional, subliniind că aceasta este poziţia celei mai mari părţi a Parlamentului transnistrean. Între altele, el a declarat:
"În Parlamentul Nistrean a fost depus un proiect de Constituţie, care urmează să fie examinat la 18 şi 25 noiembrie. Proiectul poate fi acceptat sau respins la prima lectură sau rediscutat la o a doua lectură. Dar există şi opţiunea de a aduce modificări proiectului de Constituţie, cum prevede Legea "Cu privire la Referendum", de către Sovietul Suprem al RMN fără a mai recurge la referendum. Prin urmare, putem lua în considerare şi această opţiune.” Acest curs legislativ este contrar iniţiativei prezidenţiale al cărui scop este tocmai diminuarea puterii parlamentului.
Situaţia în curs a dezvoltării economice şi sociale poate fi îmbunătăţită prin intermediul Consiliului Suprem de modificare a Constituţiei care poate modifica al treilea capitol al Constituţiei, "Administraţia publică", fără organizarea unui referendum.
“Această opţiune este cea mai bună pentru economia şi politica internă a statului nostru. Între timp, se poate pregăti pentru un referendum viitor, iniţiativa legislativă a Comitetului Consiliului Suprem. Decizia finală se va lua pe 18 noiembrie.
În ceea ce priveşte fondurile pentru referendum, aceasta este o altă chestiune, separată. Deficitul bugetar de stat este profund afectat, veniturile la buget nu acoperă nici măcar programele sociale. Dacă referendumul va avea loc, deficitul bugetar va creşte cu 4 milioane 770 de mii de ruble.
În acest moment, din informaţiile mele personale rezultă că majoritatea absolută a deputaţilor sînt împotriva referendumului şi a proiectului de Constituţiei în sine. Pentru că ne aşteptăm la consecinţele negative ale decretului de organizare a unui referendum şi ale introducerii unei noi constituţii. Eu însumi, în calitate de cetăţean şi de deputat de preşedinte al Consiliului Suprem al RMN sînt puternic receptiv şi interesat de referendumul viitor, dar şi îngrijorat pe mai multe fronturi în acelaşi timp. În primul rînd, această evoluţie duce la o divizare în societate. Practic, toată campania "pentru" Constituţie şi referendum este foarte agresivă. Toţi aşteaptă decizia Consiliului Suprem al Parlamentului. Organizaţiilor publice şi oamenilor trebuie să le explicăm de ce nu putem accepta această constituţie. Dacă referendumul ar avea loc şi, Doamne fereşte, Constituţia va fi adoptată, Transnistria ar devina o mare rezervaţie izolată în regiunea noastră. Situaţia este agravată de faptul că cei mai apropiaţi vecini, dar şi Uniunea Europeană, nu susţin această idée care ameninţă cu izolare Transnistria. În concluzie, vreau să spun că, pînă la 18 noiembrie, avem de gînd să organizăm o sesiune plenară deschisă, la care au acces reprezentanţii mass-media si organizaţiile publice”, a declarat liderul Parlamentului nistrean.

Viaţa religioasă în Transnistria III

Mărturii despre credinţa şi nevoile moldovenilor de la est de Nistru (1850-1917)

Într-un studiu din anul 1861, sub titlul „Însemnări despre starea morală şi religioasă a populaţiei moldoveneşti din ţinutul Novorosiei”, preotul Nicolae Ignatiev descrie pe larg nevoile spirituale ale moldovenilor din acea vreme.
El constată neasimilarea acestora şi semnalează primejdia înstrăinării lor de biserică. El susţine că preoţii ruşi, necunoscînd limba moldovenească, nu pot exercita o influenţă prea mare asupra credincioşilor moldoveni, astfel încît aceştia au devenit indiferenţi faţă de cele sfinte şi merg rar la biserică. Ignatiev continuă spunînd că religiozitatea acestor oameni este mai mult una exterioară, ei limitîndu-se la îndeplinirea unor obiceiuri ale căror sensuri nu le cunosc.
Autorul propune ca preoţii să cunoască limba moldovenească, pe care să o folosească în slujbele şi în predicele lor. El mai cere ca limba moldovenească să fie predată în seminar şi în şcolile primare.
Cunoştinţele religioase ale moldovenilor sînt elementare şi adesea legate de superstiţii. Fără cunoaşterea limbii moldoveneşti, preotul nu poate să îi dea o bună îndrumare şi să îi facă o nouă educaţie spirituală.
Ignatiev propune ca, la seminarul de la Odesa, limbile greacă modernă şi tătară, care se predau atunci, să fie înlocuite cu limba moldovenească. El cere să se traducă în această limbă cazanii, ca, la nevoie, preoţii să le poată citi poporului.
Ideile preotului Ignatiev ar putea părea destul de îndrăzneţe, însă acesta a ştiut să dea dovadă de diplomaţie, îmbrăcîndu-le în haină misionară. Limba moldovenească este privită mai mult ca un mijloc pentru dezvoltarea sentimentului religios al moldovenilor.
Demersurile sale au fost zadarnice, deoarece glasul său nu a avut nici un răsunet în biserica rusă de la acea vreme.Fără şcoală şi fără biserică în limba lor, „viaţa moldovenilor se scurge mai departe pe acelaşi drum de întuneric al credinţei” („Viaţa religioasă în Transnistria”, „Mărturii despre credinţa şi nevoile moldovenilor de la est de Nistru (1850-1917)”, autor Arhimandrit Dr. Antim Nica, Vicarul Misiunii Bisericeşti pentru Transnistria, 1943, pag. 34).
Situaţia a continuat aşa pînă în preajma revoluţiei ruseşti din anul 1917, cînd însuşi tronul ţarului începe să se mişte. Moldovenii de peste Nistru încep să nutrească noi speranţe de ordin religios şi naţional.
Moldovenii din Transnistria intră în legătură cu fraţii lor din Basarabia şi cer să li se dea aceleaşi drepturi. Din acea perioadă au rămas mărturie două scrisori care arată nevoile moldovenilor de aici. Amîndouă aparţin ţăranului transnistrean Filimon Marian şi sunt adresate lui Pan Halippa, pe atunci redactorul ziarului „Cuvînt Moldovenesc” din Chişinău.
Dorinţele moldovenilor au fost expuse mai concret cu prilejul congreselor moldoveneşti care au avut loc în anul 1917.
„La Congresul învăţătorilor din Odesa de la 29 Maiu – 2 Iunie 1917 s-a discutat şi situaţie religioasă a moldovenilor, propunîndu-se, între altele:
1. În toate satele moldoveneşti de-a stînga Nistrului, slujbele să se facă în limba moldovenească, de clerici moldoveni;
2. Pentru administrarea bisericilor din satele moldoveneşti să se aleagă un episcop moldovean, cu sediul în oraşul Dubăsari;
3. Pentru pregătirea candidaţilor de preoţi şi învăţători, în seminarul din Odesa să se înfiinţeze clase paralele, în care învăţămîntul să se predea în moldoveneşte.
Problema bisericească a moldovenilor de aici a fost apoi discutată la 17-18 Decemvrie 1917, cu prilejul primului congres naţional al moldovenilor transnistreni, ţinut la Tiraspol, hotărîndu-se aceasta: Pentru moldoveni să se însemneze un arhiereu moldovan, care să povăţuiască cu dragoste pe credincioşii norodului nostru”. (Idem, pag. 36).
Dorinţele moldovenilor s-au împlinit mult mai tîrziu.

Viaţa religioasă în Transnistria II

Despre mitropolitul Gavriil Bănulescu, arhipăstor al Transnistriei (1793-1799 şi 1813-1821)

Mitropolitul Gavriil Bănulescu a păstorit ţinutul dintre Nistru şi Bug, cu unele întreruperi, timp de 14 ani.
Din 1793-1799, el administrează aceste locuri ca titular al eparhiei Ecaterinoslavului şi din 1813-1821 ca mitropolit al Basarabiei.
În 1793, Gavriil Bănulescu vine în fruntea arhiepiscopiei Ecaterinoslavului, de care depindea şi regiunea dintre Nistru şi Bug.
Care era, însă, situaţia între Nistru şi Bug pînă la venirea lui Gavriil în această eparhie?
Stăpînirea Turciei asupra ţinutului dintre Nistru şi Bug se încheie în data de 29 Decembrie 1791, prin tratatul de la Iaşi. La începutul anului următor, armatele ruseşti se retrag peste Nistru. Odată cu ele, se retrage şi exarhul Moldo-Vlahiei, adus de generalul rus la Iaşi, în persoana arhiepiscopului Ambrosie (Serebrenicov) al Ecaterinoslavului.
Se întocmeau proiecte de organizare a acestui ţinut, ce urma după unii să se numească „Moldova Nouă”.
În ceea ce priveşte latura bisericească, prinţul G.A.Potemchin, conducătorul armatelor ruseşti din acel război, îşi propusese să înfiinţeze, acolo, un vicariat, cu o administraţie separată, care să cuprindă „toate oraşele şi satele dintre Nistru şi Bug pînă la Marea Neagră”. În fruntea acestuia el voia să aşeze pe arhimandritul Iov, care ar fi purtat titlul de vicar al Dubăsarilor şi Oceacovului, cu reşedinţa la Dubăsari sau în alt oraş.
Din păcate, visul lui Potemchin nu avea să se mai realizeze, el încetînd din viaţă la 5 octombrie 1791.
Proiectul său este reluat apoi de arhiepiscopul Ambrosie şi alţi prieteni. Ambrosie intervine pe lîngă împărăteasa Ecaterina a II-a, prin mijlocirea contelui P.A.Zubov şi a contelui A. Bezborodco. Nici aşa proiectul nu s-a realizat.
Regiunea dintre Nistru şi Bug rămîne acum să fie condusă de arhiepiscopul Ambrosie al Ecaterinoslavului. El face aici 14 numiri de preoţi. În anul 1789 numeşte preoţi în parohiile Slobozia, Tîrnauca, Iasca, Nicolaeva, Molovata şi Corotna. În 1791 face numiri de preoţi la Glinoaia, Butur şi Păsăţele şi, în anul următor, la Ciuburciu, Ciorna, Dubăsari, Rohei şi Ocna.
La 13 octombrie 1792 moare arhiepiscopul Ambrosie, iar eparhia este condusă de vicarul Iov Potemkin, pînă la 10 mai 1793, cînd la conducerea eparhiei Ecaterinoslavului e numit titular Gavriil Bănulescu.
În perioada 1793-1799, cît a păstorit asupra Transnistriei de la Poltava s-a construit un număr mare de biserici, cu binecuvîntarea sa.
La 22 august 1794, el sfinţeşte temelia oraşului Odesa. Unii sunt de părere că la acea dată, cu ocazia sărbătorii deschiderii oraşului Odesa, mitropolitul a sfinţit numai o biserică de lemn cu hramul Sf. Nicolae. Cercetările ulterioare au dovedit că aşezarea pietrei fundamentale a bisericilor s-a făcut de Gavriil abia în 1795. Acestea erau patru: catedrala Sf. Nicolae pentru populaţia rusească, biserica Sf. Treime pentru credincioşii greci, biserica Sf. Ecaterina pentru armată şi biserica Alexandru Nevschi, în cetate pe malul mării.
Lucrările de construcţie au mers foarte încet, astfel încît, în anul 1808, numai două din acestea au fost terminate şi redate cultului. Este vorba despre catedrala Sf. Nicolae şi biserica Sf. Treime.
Gavriil dă ţinutului dintre Bug şi Nistru o organizare administrativă aparte. „Printr-un ucaz dat la 19 august 1793, el înfiinţează la Dubăsari un organ central de administraţie, numit Ocîrmuirea duhovnicească. Autoritatea sa se întindea peste întreaga regiune a Oceacovului, cuprinzînd, afară de oraşe, ca la 60 de parohii. (…) La 21 Octombrie 1793, Ocîrmuirea duhovnicească împarte întregul ţinut al Oceacovului în 4 cercuri protoiereşti. Protopopia I-a se întindea de la gura Iahorlîcului în jos pînă la Tiraspol şi avea în frunte pe protopopul Manuil Burjacov. Protopopia II cobora de la Tiraspol la limanul Nistrului şi apoi pe malul mării pînă la Hagibeia, cuprinzînd şi satele noi de pe Cuciurgan, Cuialnic şi pîrîul Svina. Avea ca protopop pe Roman Ivanov. Protopopia III se întindea de la Balta pe Codima şi Bug pînă la limanul Bugului. Avea ca protopop pe Filip Nadolschi. Protopopia IV se întindea de la gura Iahorlîcului în sus pînă la Balta şi avea pe protopopul Gheorghe Sulima” („Viaţa religioasă în Transnistria”„Cap.II, „Mitropolitul Gavriil Bănulescu, arhipăstor al Transnitriei”, pag. 24-25, autor Arhimandrit Dr. Antim Nica, Vicarul Misiunii Bisericeşti pentru Transnistria, 1943).
În anul 1798, „Ocîrmuirea duhovnicească” este mutată la Tiraspol, iar la Dubăsari rămâne numai protoieria. Tot la Dubăsari se dezvoltă, în perioada în care Gavriil se afla la conducerea eparhiei Ecaterinoslavului, se dezvoltă o intensă activitate culturală, prin înfiinţarea unei tipografi9i, în care s-au tipărit cărţi moldoveneşti, de către protopopul Mihail Strelbiţchi. Dintre aceste lucrări se cunosc un Ceaslov şi un Bucvar, tipărite în 1794. Prima carte este tipărită cu caractere chirilice.
În 1795, Strelbiţchi se mută cu tipografia sa la Moghilău, unde mai tipăreşte „Istoria lui Alexandru cel Mare” şi „Psaltirea proorocului David”.
La 29 septembrie 1799, Gavriil Bănulescu este ridicat în scaunul de mitropolit al Kievului. Aici nu stă mai mult de trei ani. La 21 august 1803, din motive de sănătate, demisionează şi se retrage la Odesa ca pensionar. Aici, el şi-a construit o casă şi o capelă pe malul mării, unde îşi stabileşte locuinţa.
Din pricina scumpetei de la Odesa, doi ani mai tîrziu, Gavriil se mută la Dubăsari, unde stă pînă în 1808, cînd este numit exarh al Moldovei şi Munteniei. În data de 16 mai 1808, Gavriil pleacă din Dubăsari, spre Iaşi, fiind însoţit de mitropolitul proilav Chiril.
După pacea de la Bucureşti din 1812, Gavriil este numit mitropolit al Basarabiei, avînd în jurisdicţia sa şi regiunea dintre Nistru şi Bug.
În proiectul său de organizare a Mitropoliei Basarabiei , alcătuit în toamna anului 1812 şi aprobat la 21 august 1813, mitropolitul Gavriil propunea Sf. Sinod ca, în cuprinsul noii eparhii să intre şi oblastul Oceacovului, ce făcea atunci parte din eparhia Ecaterinoslavului cu vreo 100 de biserici, pe motiv că limba şi obiceiurile credincioşilor de aici, ca şi a celor din Basarabia, sunt cu totul deosebite de cele ruseşti.(Op. cit., pag. 27)
El a condus această eparhie pînă la moartea sa din 30 martie 1821.
Printre bisericile zidite în perioada păstoriei sale se află şi mănăstirea Sf. Adormiri din cartierul Balşoi Fontan al Odesei, pe moşia dăruită de boierul moldovean Alexandru Tăutu din Odesa. În 1814, mitropolitul raportează Sf. Sinod această ctitorie şi îşi arată dorinţa de a face aici un mitocal mitropoliei şi o biserică. Pe lîngă acestea, s-a mai făcut şi un far pentru corăbieri.
Această aşezare este transformată în mănăstire, la cererea mitropolitului către Sinod din anul 1820.
Ţinutul dintre Nistru şi Bug continuă să se aparţină de eparhia Chişinăului şi după moartea mitropolitului Gavriil, pînă la 9 mai 1837, cînd se înfiinţează eparhia Hersonului şi a Tauridei, cu reşedinţa la Odesa.

Viaţa religioasă în Transnistria I

„Ţinutul dintre Nistru şi Bug oferă astăzi un cîmp nou nu numai pentru misionarul dornic de a se dărui lucrării religioase, ci şi pentru cercetătărul însetat a cunoaşte trecutul acestei provincii, sub oricare din aspectele ei...” („Viaţa religioasă în Transnistria”„Cuvînt înainte”, autor Arhimandrit Dr. Antim Nica, Vicarul Misiunii Bisericeşti pentru Transnistria, 1943).
Motivul pentru care am decis să abordăm acest subiect, al prezenţei vieţii religioase într-un stat post-comunist, îl constituie tocmai dorinţa de a informa corect şi de a ajuta cititorul să îşi formeze o imagine corectă şi realistă despre Transnistria. Pentru că – şi aici trebuie menţionat – în România, toate informaţiile despre acea zonă sunt fie prezentate într-o manieră de tip tabloid sau sentimental fie, dimpotrivă, teritoriul în discuţie ne apare ca unul măcinat de conflicte interne, trafic de persoane şi de arme, ambele distorsionînd adevărul. (n.n.)

Cîteva precizări

În veacul al XVII-lea, domnitorul Duca-Vodă al Moldovei îşi adăugase titlul de „hatman al Ucrainei”. În aceeaşi perioadă, dar şi în secolul următor, mai mulţi chiriarhi de pe pămîntul moldovean se intitulau ca mitropoliţi „a toată Ucraina Hanului”.
Ucraina Hanului este ţinutul dintre Nistru şi Bug, căzut în stăpînirea turcilor după pacea de la Buceask din 1672. Teritoriul se va numi, mai tîrziu, „ţinutul Oceacovului” şi se întindea între Nistru, Bug şi Marea Neagră.
Cel mai însemnat punct al ţinutului era oraşul Dubăsari, unde îşi avea reşedinţa hatmanul. Dar, dincolo de importanţa sa politică şi administrativă, tîrgul era şi un important centru bisericesc.
Ucraina Hanului a stat sub ocupaţie musulmană pînă în anul 1791, cînd Rusia îşi mută graniţa la Nistru şi anexează acest ţinut. În această perioadă, cam de 120 de ani de stăpînire turcească, Ucraina Hanului a fost condusă bisericeşte de mitropolia Proilaviei (Brăilei), cu mici excepţii, cînd „această conducere a fost exercitată de episcopia Huşilor” (Op. cit., Cap.1, „Ierarhii moldoveni între Nistru şi Bug în veacurile XVII şi XVIII”, p.6).
Această mitropolie fusese înfiinţată de Patriarhia de Constantinopol la începutul secolului al XVII-lea, cu scopul ca ţinuturile cucerite de turci să nu rămînă fără îngrijire spirituală.
Ea durează pînă la pacea de la Adrianopol, din 1829. În tot acest timp, de două secole, existenţa Mitropoliei Proilaviei a fost tulburată de ocupaţiile ruseşti ale Principatelor Române. Prima ocupaţie rusească a Principatelor Române a fost între 1769-1774. În anul 1771, mitropolitul Gavriil Calimah al Moldovei, în înţelegere cu mitropolitul Grigorie II al Ungro-Vlahiei, propune desfiinţareea mitropoliei Proilaviei. Împărţirea acestei mitropolii se face în 1773. După aceasta, Hotinul trece la Episcopia Rădăuţilor, Brăila, cu ţinutul înconjurător, la episcopia Buzăului, gurile Dunării, cu Sudul Basarabiei şi regiunea dintre Nistru şi Bug – în seama episcopiei Huşilor. Această situaţie nu durează decît pînă în 1774, cînd Mitropolia Proilaviei se reînfiinţează.
În timpul celei de-a doua ocupaţii ruseşti, între 1787-1791, Mitropolia Proilaviei este din nou desfiinţată provizoriu şi teritoriile ei, inclusiv cel dintre Nistru şi Bug, sînt date în seama exarhatului Moldo-Vlahiei, înfiinţat de ruşi pentru administrarea bisericească a principatelor române.
În 1791, ruşii se retrag iar din principate şi se încheie Tratatul de la Iaşi, prin care Turcia cedează Rusiei teritoriul dintre Nistru şi Bug. De atunci, acest teritoriu iese definitiv din jurisdicţia Mitropoliei Proilaviei şi trece în administraţia bisericii ruseşti.

Despre activitatea religioasă

„Protoiereul A.G. Lebedinţev, pe a cărui cercetări în bună parte se întemeiază pînă astăzi cunoştinţele noastre despre mitropolia Proilaviei, a găsit, în arhiva consistorului bisericesc din Odesa, un însemnat număr de documente moldoveneşti de la mitropoliţii proilavi, pe care apoi le-a publicat, în traducere rusească, în studiul său, „Ucraina Hanului” (Idem, p.8)
În anul 1716, între mitropolitul Ioanichiei al Proilaviei şi episcopul Orest al Huşilor apăruseră neînţelegeri din pricină că ultimul îşi întinsese stăpînirea asupra tîrgului Dubăsari şi a unor sate din Bugeacul Basarabiei.
Mitropolitul face plîngere către domnitorul Moldovei – Nicolae Mavrocordat – care dă această pricină să fie judecată de patriarhul Samuil al Alexandriei. El decide ca Dubăsarii, fiind în raza stăpînirii turceşti, să rămînă în conducerea Mitropoliei Proilaviei, iar satele în chestiune să fie date Episcopiei Huşilor.
Conflictul nu se stinge definitiv. Reizbucneşte în anul 1745, între mitropolitul Calinic al Proilaviei şi episcopul Ierotei al Huşilor.
Primul care se ocupă de organizarea bisericească a ţinutului dintre Nistru şi Bug este mitropolitul Daniil (1753-1773). Cu încuviiţarea lui, în perioada 1761-1773 s-au zidit şi sfinţit şase biserici în satele Mahala, Molovata, Doroţcaia, Pogrebi, Cocieri şi Delacău. Tot el a hirotonisit mai mulţi preoţi pentru acest ţinut.
Îl urmează în scaunul mitropoliei Ioachim (1775-1780). În 1775, el face o hirotonie de preot în biserica Sf. Nicolae din Balta. Un an mai tîrziu, săvîrşeşete o slujbă în parohia Sf Ilie. Tot în 1776 hirotoniseşte, la Ismail, pe preotul Gherasim (Tesovschi) din Ucraina şi îl trimite în parohia moldovenească Păsăţele, cu hramul Sf arhangheli Mihail şi Gavriil. Deoarece nu ştie limba moldovenească, preotul Gherasim nu stă acolo decît un an şi şapte luni, după care cere mitropolitului carte canonică pentru a se muta în altă parohie.
În anul 1777, mitropolitul face o hirotonie în Valea Hoţului şi, doi ani mai tîrziu, face alte 3 hirotonii în parohiile Molovata şi Mahala.
În 1780 vizitează Ucraina Hanului, face o slujbă în biserica din Molovata şi hirotoniseşte acolo pe preotul Ştefan Veselovschi.
De la acest mitropolit a rămas o scrisoare datată 16 iunie 1776 adresată protopopului Andrei din Mă(lă)eşti, căruia îi încredinţează spre îndrumare pe noul hirotonit Chiril, numit pentru satele Teia, Speia şi Butur.
După el urmează în scaunul Proilaviei mitropolitul Chiril (1780-1810). Acesta îşi petrece foarte mulţi ani între Nistru şi Bug, spre deosebire de înaintaşii săi care veneau numai din cînd în cînd să viziteze credincioşii de aici, să oficieze slujbe, să tîrnosească biserici şi să hirotonească preoţi pe loc.
În anii 1780-1787, Chiril face slujbe arhiereşti şi hirotonii în regiunea dintre Bug şi Nistru. Lebedinţev cunoaşte trei gramăte de hirotonie ale mitropolitului Chiril, scrise în limba greacă. Este vorba de două din 1782 şi una datată un an mai tîrziu. În Ucraina Hanului, el hirotoniseşte cel puţin 27 de preoţi. În 1780 face hirotonii la Dubăsari şi în 1781 la Ananiev, Cocieri şi Dubăsari. În 1782 hirotoniseşte pe preotul Teodor (Nedriţchi) pe seama parohiei Pîrîta, din protoieria Dubăsari. Trei ani mai tîrziu face hirotonii la Birzula, Mahala şi Dubăsari, în 1786, la Molovata, iar în 1787 din nou la Dubăsari.
Începînd cu al doilea război ruso-turc, în 1787, Rusia ocupă Ucraina Hanului şi Principatele Române. Prinţil G. Potemchin aduce la Iaşi, ca exarh al Moldo-Vlahiei, pe Ambrosie (Serebrenicov), arhiepiscopul Ecaterinoslavului care, în urma desfiinţării mitropoliei Proilaviei îşi extinde autoritatea şi asupra ţinutului dintre Nistru şi Bug.
Rămas fără eparhie, mitropolitul Chiril se retrage peste Nistru, unde trăieşte modest pînă la sfîrşitul vieţii.
Cu toate acestea, el nu îşi întrerupe activitatea. În 1796, cu acordul episcopului Gavriil (Bănulescu) al Ecaterinoslavului – deoarece ţinutul dintre Nistru şi Bug a intrat, după pacea de la Iaşi din 1791, în eparhia Ecaterinoslavului şi Tauridei – hirotoniseşte 2 preoţi în Dubăsari.
În 1808, el îl însoţeşte pe mitropolitul Gavriil Bănulescu, pe atunci exarh al Moldo-Vlahiei, în vizitele acestuia în Moldova şi Multenia. În 1810 este tot la Dubăsari, unde primeşte de la guvernul rus o pensie lunară de 800 de ruble.
Un rol important în administrarea bisericească a zonei transnistrene l-a avut şi episcopia Huşilor. Activitatea sa se manifestă mai ales în timpul desfiinţării mitropoliei Proilave.
Ţinutul dintre Nistru şi Bug intră în jurisdicţia eparhiei Huşilor în anul 1773, ca urmare a împărţirii mitropoliei Proilaviei. În scaunul Huşilor era episcopul Inochentie.
În timpul desfiinţării mitropoliei Proilave din 1787-1791, alt episcop al Huşilor, Iacob Stamate, se ocupă de nevoile spirituale de peste Nistru. În perioada 1788-1791, el face 5 hirotonii pentru bisericile transnistrene.
La sfîrşitul secolului al XVIII-lea, bisericile de peste Nistru erau grupate în două protoierii:
1. Protoieria Dubăsarilor, care se întindea în sus pe Nistru pînă la Iahorlîc, apoi de-a lungul acestuia pînă la Balta şi apoi pe Codima pînă la Bug
2. Protoieria Mălăeştilor pentru regiunea de la sud de Dubăsari ce se întindea pînă la Marea Neagră-
Existau şi două mănăstiri: 1. Păsăţele, în apropiere de Balta; 2. Rohei, săpată în stînca Nistrului, cu hramul Sfîntul Simeon Stîlpnicul.
Din pricina deselor năvăliri ale tătarilor, viaţa credincioşilor de aici era zbuciumată.
Centrul vieţii bisericeşti era la Dubăsari. Acolo locuia protopopul, acolo poposeau şi, uneori, făceau slujbe mitropoliţii proilavi. De aceea, şi biserica din Dubăsari, cu hramul Adormirii Maicii Domnului a purtat multă vreme numele de „catedrală”. (Op. cit., p.15)