Carte "Sterilet" de Carol Hârşan

Editura Scrisul Românesc
Preţt: 30 lei
Pentru comenzi, sunaţi la numărul 0785-638.930
sau trimiteţi un mail la adresa carte.sterilet@gmail.com
http://carte-sterilet.webs.com

miercuri, 23 septembrie 2009

Pregătiri pentru Liga Europei, la Tiraspol


Ministerul de Interne, forţele speciale şi de miliţie din garnizoana Tiraspol au efectuat la 22 septembrie pe stadionul FC "Sheriff" o instruire tactică pentru a preveni posibilele încălcări ale ordinii publice în timpul meciurilor de fotbal din cadrul Ligii Europei, după cum transmite Alexandr Komarov, de la agenţia Novîi Reghion. Ministerul de Interne a RMN a decis să aplice toate sancţiunile prevăzute de lege în cazul unor eventuale dezordini provocate de fani. ”Protecţia pentru jocurile viitoare este un eveniment responsabil şi nimic nu trebuie să pună în umbră acest festival de fotbal. Cum se vor comporta fanii este dificil de prevăzut, dar trebuie să fim pregătiţi pentru orice scenariu, iar aplicarea legii trebuie să fie operativă şi corectă”, a declarat adjunctul ministrului de Interne, Serghei Belous. Potrivit poliţiei, la cel mai apropiat meci, cu “Fenerbahçe” din Turcia sunt aşteptati să sosească aproximativ 2000 de suporteri străini - cel mai mare număr de fani din istoria meciurilor internaţionale de la Complexul Sportiv "Sheriff". În tribune le-au fost rezervate în mod oficial 5% din locuri. Ministerul de Interne a amintit de evenimentele din urmă cu patru ani, cînd, în timpul unui joc cu "Spartak" Moscova, pe una din tribunele de la Sheriff au fost revolte, iar poliţia a fost în măsură să izoleze rapid instigatorii de dezordine şi să restabilească ordinea. În această etapă a Ligii Europei, campioana Moldovei, Sheriff Tiraspol, va susţine trei meciuri acasă: în data de 1 octombrie, cu Fenerbahçe (Turcia), 22 octombrie, cu FC Twente (Olanda), şi la 1 decembrie, cu Steaua (România).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu