Carte "Sterilet" de Carol Hârşan

Editura Scrisul Românesc
Preţt: 30 lei
Pentru comenzi, sunaţi la numărul 0785-638.930
sau trimiteţi un mail la adresa carte.sterilet@gmail.com
http://carte-sterilet.webs.com

sâmbătă, 7 august 2010

Osipov: Autorităţile de la Tiraspol nu ştiu cum să scape de dosarele fabricate lui Vardanean şi Cazac

Deţinuţii Ernest Vardanean şi Ilie Cazac, după aspectul lor fizic şi după condiţia psihică, sunt în limitele normale, susţin reprezentanţii misiunii OSCE în Moldova. În plus, autorităţile nu ştiu ce să facă şi cum să scape de cele două dosare fabricate.

Declaraţia aparţine vicepremierului Victor Osipov lansată în cadrul unui interviu pentru postul de radio Europa Liberă.

“Potenţialul maxim de provocare a fost utilizat în faza iniţială, iar la moment autorităţile de la Tiraspol nu cum să scape de cele două dosare fabricate, a declarat Osipov.

De asemenea, Osipov susţine că aşa-numiţii anchetatori de la Tiraspol nu mai au de lucru în aceste cazuri pentru că ele sunt fabricate. “Chişinăul face tot posibilul pentru a-i elibera”, a mai spus Victor Osipov.
Totodată, Osipov nu ştie când cei doi deţinuţi vor fi eliberaţi. "Când va fi acest moment, depinde exclusiv de alegerea făcută de autorii celor două dosare fabricate, în contextul tentativelor de a destabiliza situaţia, pentru a lansa judecarea cazurilor în cel mai potrivit, din punctul lor de vedere, moment", a conchis vice-premierul.
Menţionăm că, familiile celor doi tineri deţinuţi la Tiraspol sub acuzaţia de spionaj în favoarea Chişinăului susţin că în ultima vreme că nu au ştiri despre Ernest Vardanean şi Ilie Cazac. Soţia lui Vardanean, Irina, spunea că ultima oară când l-a văzut, la sfârşitul lunii trecute, arăta bolnav şi deprimat.
Sursa: Politik

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu