Carte "Sterilet" de Carol Hârşan

Editura Scrisul Românesc
Preţt: 30 lei
Pentru comenzi, sunaţi la numărul 0785-638.930
sau trimiteţi un mail la adresa carte.sterilet@gmail.com
http://carte-sterilet.webs.com

sâmbătă, 6 februarie 2010

Un nou sistem electoral, un pas serios spre Rusia


Alexei Ostrovski, preşedintele Comisiei Dumei de Stat a Federaţiei Ruse pentru afaceri CSI şi relaţiile cu compatrioţii, a declarat pentru agenţia IA Lenta PMR, cu privire la perspectivele unei reforme electorale în Transnistria: “Sînt un susţinător devotat al necesitatăţii de a introduce o parte proportională (bazat pe liste de partid) în sistemul electoral în întreg spaţiul post-sovietic, în care poate fi clasată şi Republica Moldovenească Nistreană. Eu cred că introducerea unui sistem proporţional ar asigura, în primul rînd, transparenţa şi deschiderea procesului electoral şi va permite regiunii de pe Nistru o integrare mai strînsă cu acele state care au ales o cale democratică pe baza unui sistem electoral modernizat. Eu cred că introducerea sistemului proporţional e un semn bun şi pentru partenerii europeni ai Transnistriei, arătînd că se mişcă spre un maxim de deschidere şi democratizare. De asemenea, cred că introducerea unui sistem proporţional in Transnistria va permite partidelor politice din Republică să devină mai active prin creşterea responsabilităţii lor faţă de oameni. Astfel, vor fi create condiţiile pentru formarea unui sistem multipartit şi se va reduce riscul unor abuzuri în afaceri publice în folosul a diverse clanuri ce deţin capacităţi administrative şi financiare. Şi cel mai important este faptul că Transnistria nu e încă recunoscută de jure, dar există de facto, ca republică independentă şi suverană, iar majoritatea populaţiei sînt cetăţeni ruşi şi anual Rusia trimite resurse financiare enorme pentru a sprijini stabilitatea socio-economică în regiune, astfel că introducerea noului sistem electoral va fi un pas major spre Rusia. În Rusia, alegerile pe listele de partid au devenit un aspect semnificativ al politicii publice, aşa că şi în regiunea Nistru pot fi luate în considerare atunci cînd se stabileşte o armonizare reală cu Rusia.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu