Carte "Sterilet" de Carol Hârşan

Editura Scrisul Românesc
Preţt: 30 lei
Pentru comenzi, sunaţi la numărul 0785-638.930
sau trimiteţi un mail la adresa carte.sterilet@gmail.com
http://carte-sterilet.webs.com

sâmbătă, 26 decembrie 2009

Parlamentul nistrean va iniţia eliminarea taxei pe toate bunurile din Moldova

Consiliul Suprem al RMN, aplicînd programul anti-criză pe 2010, a luat în considerare posibilitatea completei eliminări a taxelor speciale de 100% pentru mărfurile moldoveneşti, informează Dmitri Matveev, de la agenţia Novîi Reghion. Potrivit vicepreşedintelui parlamentului transnistrean, preşedinte al Comisiei pentru afaceri economice, Mihail Burlă, introducerea acestui tip de măsuri va avea efecte benefice. El a menţionat că, după introducerea taxei, “o acţiune pur politică, multe magazine au importat mărfuri din Moldova prin contrabandă şi le-au vîndut mai ieftin, creînd o concurenţă neloială pentru cei care comercializează legal”. "În termenii economiei pure această taxă nu era necesară, ea nu protejează piaţa noastră şi contribuie la contrabanda de mărfuri", a spus Burlă. El a explicat că Parlamentul nu poate invalida singur o regulă care a fost introdusă prin decret prezidenţial. Membru al Consiliului Suprem, preşedintele fracţiunii Obnovlenie/Renovarea, Petru Pasat, a constatat, la rîndul său, de cîţiva ani membrii parlamentului au vorbit despre necesitatea de a abroga această regulă: “Eforturile noastre au condus eliminarea taxei la 23 de tipuri de mărfuri, în special, o serie de produse alimentare, seminţe, medicamente”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu