În ajunul Anului Nou, Uniunea Moldovenilor din Transnistria (populaţia vorbitoare de limba română, în proporţie de 40%, din Transnistria – n.n.) a felicitat în stil naţional un număr de colective de muncă, firme şi companii precum şi organizaţii obşteşti. Cu acest prilej, Uniunea a felicitat şi agenţia Novîi Reghion pentru performanţele din anul 2009.Colegul nostru, corespondentul ziarului “Adevărul Nistrean” (ziar de limba română, cu caractere chirilice – n.n.), Serghei Sandu, a declarat că Uniunea Moldovenilor, condus de Valerian Tulgar, a decis cu un an în urmă să reînvie ritualul naţional de colinde cu felicitări de Anul Nou. Această tradiţie este larg răspîndită în rîndul popoarelor din Sud-Estul Europei, numită la moldoveni “urătură”. Uniunea Moldovenilor a urat echipei de redactori Novîi Reghion (Noua Regiune, agenţie specializată pe probleme ale republicilor nerecunoscute, ex-URSS – n.n.), sănătate, prosperitate şi speranţă în anul următor, succes în munca pentru completarea imaginii despre evenimentele reale care au loc în Transnistria. Acelaşi lucru l-au dorit şi cititorilor blogului nostru!
joi, 31 decembrie 2009
Uniunea Moldovenilor din Transnistria felicită agenţia Novîi Reghion
Etichete:
Adevărul Nistrean,
An Nou,
urari
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu