Carte "Sterilet" de Carol Hârşan

Editura Scrisul Românesc
Preţt: 30 lei
Pentru comenzi, sunaţi la numărul 0785-638.930
sau trimiteţi un mail la adresa carte.sterilet@gmail.com
http://carte-sterilet.webs.com

marți, 17 noiembrie 2009

Igor Smirnov a ieşit la “băi de mulţime”

La 16 noiembrie preşedintele Igor Smirnov s-a întîlnit cu publicul nistrean şi cu reprezentanţii partidelor politice din Transnistria. Tema principală de discuţie a fost reforma constituţională, proiectul unei noi Constituţii fiind subiectul unui conflict direct între presedinţie şi Parlament.Preşedintele a prezentat poziţia sa cu privire la proiectul noii Constituţii şi la referendumul privind adoptarea Legii fundamentale a ţării. Conform declaraţiilor lui Smirnov, în 2006, tot în urma unui referendum, “populaţia noastră a votat pentru independenţa republicii şi apropierea ulterioară de Rusia, Transnistria începînd armonizarea legislaţiei noastre cu Rusia”.“Trei ani a durat acest process, dar Constituţia nu am încercat să o schimbăm. Noi înţelegem prin asta că Rusia nu este încă gata să ne ia în componenţa sa”, a spus el.Între timp a existat o iniţiativă de modificare a Constituţiei realizată de către deputaţi ai Consiliului Suprem (Parlamentul nistrean – n.n.). Un grup de parlamentari a dezvoltat un proiect de lege specială, pe care l-au adoptat chiar în prima lectură.“Schimbarea propusă de parlamentari a dus, de fapt, la o schimbare de guvern în Transnistria. În stadiul actual de nerecunoaştere este inacceptabil de a transforma republica noastră într-o republică parlamentară. O experienţă foarte tristă, după cum vedem, există la vecinii nostri”, a declarat Igor Smirnov, referindu-se la situaţia actuală conflictuală dintre Executivul şi Preşedinţia Republicii Moldova.Astfel, la Tiraspol, a fost creat în cadrul Preşedinţiei o Comisie Constituţională care a elaborat un proiect pentru o nouă Constituţie. “Numai că, munca acestei comisii a fost ignorată de către reprezentanţii Consiliului Suprem. În primul rând, deputaţii nu au venit la şedinţele Comisiei. Vă voi spune cum a fost. Eu nu am timp de pierdut, ei au votat deja împotriva proiectului, chiar şi fără audierea mea. Şi acum, dintr-o dată, parlamentarii au dorit să continue discuţia. De asemenea, azi am auzit de intenţia lor de a bloca decizia de a organiza un referendum. Spuneţi-mi, acest lucru este adevărat? Cine le-a dat dreptul de a bloca propunerea preşedintelui, un om ales prin vot popular?”, a spus Igor Smirnov.Reprezentanţii partidelor politice, în mare parte au susţinut necesitatea unui referendum. Cu toate acestea, unele prevederi din proiectul de Constituţie, în opinia lor, pot fi îmbunătăţite în continuare.
Publicul este mai interesat de ceea ce s-ar întîmpla în cazul în care Consiliul Suprem ar refuza să aprobe un proiect de lege referitor la organizarea unui referendum.
“Chiar dacă reuşim să colectăm cincisprezece mii de semnături, ultimul cuvînt revine Deputaţilor. În orice caz, numai ei au dreptul de a decide să se organizeze un referendum.În cazul în care Consiliul Suprem nu va fi de acord, vom încerca să îl convingem. Ce s-ar putea face mai mult? Prin urmare, proiectul noii Constituţii şi decizia de a organiza un referendum au fost luate de către preşedinte. Am făcut aceasta pentru viitor, pentru a scăpa de situaţia cu care ne confruntăm astăzi”, a spus Igor Smirnov.În finalul întîlnirii preşedintele a mulţumit membrilor partidelor politice şi publicului pentru dialogul deschis. Şeful statului a subliniat din nou faptul că toate deciziile importante vor ţine cont de recomandarea populaţiei.
Mîine, la rîndul său, Parlamentul nistrean se va întruni în şedinţă extraordinară pentru a lua o decizie privind presiunile prezidenţiale pentru un referendum şi pentru o nouă Constituţie ce ar spori mult puterea preşedintelui nistrean. Vom reveni cu amănunte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu