Mişcarea de la Balta – după iconografia şi scrierile de pietate inochentiste
„Chipul călugărului Iochentie, zugravit sau fotografiat, se poate vedea, în Transnistria, în foarte multe familii de moldoveni, aşezat între icoane, în ungherul dinspre răsărit al casei”. („Viaţa religioasă în Transnistria”, „Mişcarea de la Balta – după iconografia şi scrierile de pietate inochentiste”, autor Arhimandrit Dr. Antim Nica, Vicarul Misiunii Bisericeşti pentru Transnistria, 1943, pag. 38).
Cu toate acestea, continuă autorul, „puţini ştiu să spuie ceva lămurit despre dînsul, decît doar că e Părinţelul de la Balta”.
Din cercetările întreprinse pînă acum asupra mişcării de la Balta se desprind două atitudini faţă de Inochentie.
Pentru unii, Inochentie a fost un fanatic religios, căzut în erezie sau un impostor plin de ambiţii, care a dus în rătăcire o grămadă de oameni, dînd naştere unei secte ce îi poartă numele.
Alţii susţin că Inochentie a fost un mistic religios, neînţeles de biserica oficială a timpului său. Activitatea sa a fost în linia de doctrină a Bisericii Ortodoxe. Mişcarea religioasă provocată de el poartă un caracter românesc, contribuind la trezirea conştiinţei naţionale a moldovenilor din Transnistria şi Basarabia.
Autorul susţine că a găsit în Transnistria următoarele scrieri inochentiste: „Cartea mărturisirii – Despre părintele Inochentie de la Balta, 1927, pp.108”; „Acafistul părintelui Inochentie, Duhul Adevărului”, Anul 1919-1931, pp.44; „Acafistul părintelui Feodosie (Leviţchi) de la Balta”, pp.32”.
Credinţele inochentiste se regăsesc mai clare în iconografie. „Cele mai multe icoane pe care le-am cunoscut sunt în legătură cu credinţa în divinitatea lui Inochentie, pe care adeptii acestei secte îl aşe în scaunul Sf. Treimi. De obicei, tabloul Sf. Treimi este redat de inochentişti astfel: Dumnezeu Tatăl, în chipul uni bătrîn, e aşezat la mijloc, stînd pe ceva sau plutind în slava cerului; de dreapta sa e întotdeauna Domnul Iisus Hristos şi de-a stînga e părintele Inochentie, îmbrăcat în haine călugăreşti sau într-o hlamidă albă, orientală, asemenea Mîntuitorului. O astfel de icoană are această inscripţie: Dumnezeu are doi fii: Iisus şi Inochentie. Pe alte icoane, persoanele trinităţii inochentiste sunt aşezate astfel, de la stînga la dreapta: Dumnezeu Tatăl – Domnul Iisus Hristos – Părintele Inochentie. Aşezarea lor în rînd, acest fel vrea să arate ordinea succesiunii lor în timp. Fiecare din persoanele trinităţii are obicinuit cîte un simbol caracteristic zugrăvit pe piept: Dumnezeu Tatăl – un ochiu, Hristos – un miel, Părintele Inochentie – un porumbel. Adeseori, Inochentie este reprezentat asemenea Mîntuitorului cu globul pămîntesc în mîini sau cu crucea şi evanghelia. Am aflat, de asemenea, cinci portative zugrăvite, la care răstignirea Mîntuitorului este înlocuită cu imaginea lui Inochentie. La capetele crucii am găsit, în medalioane, chipurile următorilor: Sf. Ilie, Părintele Teodosie (Leviţchi) de la Balta şi Părintele Ioan din Cronştadt. Inochentie adesea spunea că el este Ilie şi Enoh, care au fost ridicaţi la cer şi acum, înainte de sîrşitul lumii, trebuiau să coboare iar pe pămînt” (Op. cit., pag.45, 46).
Părinţii Teodosie de la Balta şi Ioan din Cronştadt sunt consideraţi de inochentişti ca fiind prevestitori şi pregătitori ai mişcării religioase, pornită de călugărul Inochentie.
Conţinutul predicilor lui Inochentie era mai mult legat de ideea venirii vremii de apoi şi necesitatea pocăinţei. Condamnă neajunsurile morale, răspîndite în popor, ca: furtul, beţia, înjurăturile, fumatul etc. Insistă asupra preceptelor evanghelice a lăsării de avere şi a vieţii feciorelnice, încît credincioşii fanatici înţelegeau că acestea sunt lucruri obligatorii pentru toţi. Opreşte tunderea bărbaţilor, mîncatul cărnii, al usturoiului.
Inochentiştii atribuie dascălului lor calităţi supranaturale, cum ar fi darul profeţiei, al facerii de minuni etc. Ei văd în călugăr întruchiparea Duhului Sfînt, ce s-a petrecut în dimineaţa zilei de Bobotează, pe cînd era în surghiun la mănăstirea Murom. Atunci, în văzul mai multor „fraţi”, el ar fi înghiţit „hulubul cel mare”.
În concepţia inochentistă, călugărul este însuşi Iisus, apărut a doua oară pe pămînt, însă cu alt nume. Scopul venirii sale aici este în strînsă legătură cu sfîrşitul acestei lumi.
Antim Nica susţine că, în plan practic, inochentismul a dus la rezultate negative. Credincioşii, fanatizaţi de prevestirile sale despre sfîrşitul lumii, leapădă averile şi părăsesc legăturile de familie. Stăpîniţi de spiritul sectar, ei se izolează de ceilalţi creştini, se închină în peşteri, trăind o viaţă de promiscuitate şi obscurantism.
Din punct de vedere naţional, însă, acest curent are merite ce nu pot fi neglijate. El îşi ţine slujbele în limba moldovenească.
Mişcarea de la Balta a reprezentat un strigăt spontan de protest al moldovenilor contra rusificării forţate a bisericii lor. Ea a contribuit la redeşteptarea sentimentului naţional printre moldoveni.
Cu toate acestea, continuă autorul, „puţini ştiu să spuie ceva lămurit despre dînsul, decît doar că e Părinţelul de la Balta”.
Din cercetările întreprinse pînă acum asupra mişcării de la Balta se desprind două atitudini faţă de Inochentie.
Pentru unii, Inochentie a fost un fanatic religios, căzut în erezie sau un impostor plin de ambiţii, care a dus în rătăcire o grămadă de oameni, dînd naştere unei secte ce îi poartă numele.
Alţii susţin că Inochentie a fost un mistic religios, neînţeles de biserica oficială a timpului său. Activitatea sa a fost în linia de doctrină a Bisericii Ortodoxe. Mişcarea religioasă provocată de el poartă un caracter românesc, contribuind la trezirea conştiinţei naţionale a moldovenilor din Transnistria şi Basarabia.
Autorul susţine că a găsit în Transnistria următoarele scrieri inochentiste: „Cartea mărturisirii – Despre părintele Inochentie de la Balta, 1927, pp.108”; „Acafistul părintelui Inochentie, Duhul Adevărului”, Anul 1919-1931, pp.44; „Acafistul părintelui Feodosie (Leviţchi) de la Balta”, pp.32”.
Credinţele inochentiste se regăsesc mai clare în iconografie. „Cele mai multe icoane pe care le-am cunoscut sunt în legătură cu credinţa în divinitatea lui Inochentie, pe care adeptii acestei secte îl aşe în scaunul Sf. Treimi. De obicei, tabloul Sf. Treimi este redat de inochentişti astfel: Dumnezeu Tatăl, în chipul uni bătrîn, e aşezat la mijloc, stînd pe ceva sau plutind în slava cerului; de dreapta sa e întotdeauna Domnul Iisus Hristos şi de-a stînga e părintele Inochentie, îmbrăcat în haine călugăreşti sau într-o hlamidă albă, orientală, asemenea Mîntuitorului. O astfel de icoană are această inscripţie: Dumnezeu are doi fii: Iisus şi Inochentie. Pe alte icoane, persoanele trinităţii inochentiste sunt aşezate astfel, de la stînga la dreapta: Dumnezeu Tatăl – Domnul Iisus Hristos – Părintele Inochentie. Aşezarea lor în rînd, acest fel vrea să arate ordinea succesiunii lor în timp. Fiecare din persoanele trinităţii are obicinuit cîte un simbol caracteristic zugrăvit pe piept: Dumnezeu Tatăl – un ochiu, Hristos – un miel, Părintele Inochentie – un porumbel. Adeseori, Inochentie este reprezentat asemenea Mîntuitorului cu globul pămîntesc în mîini sau cu crucea şi evanghelia. Am aflat, de asemenea, cinci portative zugrăvite, la care răstignirea Mîntuitorului este înlocuită cu imaginea lui Inochentie. La capetele crucii am găsit, în medalioane, chipurile următorilor: Sf. Ilie, Părintele Teodosie (Leviţchi) de la Balta şi Părintele Ioan din Cronştadt. Inochentie adesea spunea că el este Ilie şi Enoh, care au fost ridicaţi la cer şi acum, înainte de sîrşitul lumii, trebuiau să coboare iar pe pămînt” (Op. cit., pag.45, 46).
Părinţii Teodosie de la Balta şi Ioan din Cronştadt sunt consideraţi de inochentişti ca fiind prevestitori şi pregătitori ai mişcării religioase, pornită de călugărul Inochentie.
Conţinutul predicilor lui Inochentie era mai mult legat de ideea venirii vremii de apoi şi necesitatea pocăinţei. Condamnă neajunsurile morale, răspîndite în popor, ca: furtul, beţia, înjurăturile, fumatul etc. Insistă asupra preceptelor evanghelice a lăsării de avere şi a vieţii feciorelnice, încît credincioşii fanatici înţelegeau că acestea sunt lucruri obligatorii pentru toţi. Opreşte tunderea bărbaţilor, mîncatul cărnii, al usturoiului.
Inochentiştii atribuie dascălului lor calităţi supranaturale, cum ar fi darul profeţiei, al facerii de minuni etc. Ei văd în călugăr întruchiparea Duhului Sfînt, ce s-a petrecut în dimineaţa zilei de Bobotează, pe cînd era în surghiun la mănăstirea Murom. Atunci, în văzul mai multor „fraţi”, el ar fi înghiţit „hulubul cel mare”.
În concepţia inochentistă, călugărul este însuşi Iisus, apărut a doua oară pe pămînt, însă cu alt nume. Scopul venirii sale aici este în strînsă legătură cu sfîrşitul acestei lumi.
Antim Nica susţine că, în plan practic, inochentismul a dus la rezultate negative. Credincioşii, fanatizaţi de prevestirile sale despre sfîrşitul lumii, leapădă averile şi părăsesc legăturile de familie. Stăpîniţi de spiritul sectar, ei se izolează de ceilalţi creştini, se închină în peşteri, trăind o viaţă de promiscuitate şi obscurantism.
Din punct de vedere naţional, însă, acest curent are merite ce nu pot fi neglijate. El îşi ţine slujbele în limba moldovenească.
Mişcarea de la Balta a reprezentat un strigăt spontan de protest al moldovenilor contra rusificării forţate a bisericii lor. Ea a contribuit la redeşteptarea sentimentului naţional printre moldoveni.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu