Viaţa religioasă în Transnistria I

„Ţinutul dintre Nistru şi Bug oferă astăzi un cîmp nou nu numai pentru misionarul dornic de a se dărui lucrării religioase, ci şi pentru cercetătărul însetat a cunoaşte trecutul acestei provincii, sub oricare din aspectele ei...” („Viaţa religioasă în Transnistria”„Cuvînt înainte”, autor Arhimandrit Dr. Antim Nica, Vicarul Misiunii Bisericeşti pentru Transnistria, 1943).
Motivul pentru care am decis să abordăm acest subiect, al prezenţei vieţii religioase într-un stat post-comunist, îl constituie tocmai dorinţa de a informa corect şi de a ajuta cititorul să îşi formeze o imagine corectă şi realistă despre Transnistria. Pentru că – şi aici trebuie menţionat – în România, toate informaţiile despre acea zonă sunt fie prezentate într-o manieră de tip tabloid sau sentimental fie, dimpotrivă, teritoriul în discuţie ne apare ca unul măcinat de conflicte interne, trafic de persoane şi de arme, ambele distorsionînd adevărul. (n.n.)

Cîteva precizări

În veacul al XVII-lea, domnitorul Duca-Vodă al Moldovei îşi adăugase titlul de „hatman al Ucrainei”. În aceeaşi perioadă, dar şi în secolul următor, mai mulţi chiriarhi de pe pămîntul moldovean se intitulau ca mitropoliţi „a toată Ucraina Hanului”.
Ucraina Hanului este ţinutul dintre Nistru şi Bug, căzut în stăpînirea turcilor după pacea de la Buceask din 1672. Teritoriul se va numi, mai tîrziu, „ţinutul Oceacovului” şi se întindea între Nistru, Bug şi Marea Neagră.
Cel mai însemnat punct al ţinutului era oraşul Dubăsari, unde îşi avea reşedinţa hatmanul. Dar, dincolo de importanţa sa politică şi administrativă, tîrgul era şi un important centru bisericesc.
Ucraina Hanului a stat sub ocupaţie musulmană pînă în anul 1791, cînd Rusia îşi mută graniţa la Nistru şi anexează acest ţinut. În această perioadă, cam de 120 de ani de stăpînire turcească, Ucraina Hanului a fost condusă bisericeşte de mitropolia Proilaviei (Brăilei), cu mici excepţii, cînd „această conducere a fost exercitată de episcopia Huşilor” (Op. cit., Cap.1, „Ierarhii moldoveni între Nistru şi Bug în veacurile XVII şi XVIII”, p.6).
Această mitropolie fusese înfiinţată de Patriarhia de Constantinopol la începutul secolului al XVII-lea, cu scopul ca ţinuturile cucerite de turci să nu rămînă fără îngrijire spirituală.
Ea durează pînă la pacea de la Adrianopol, din 1829. În tot acest timp, de două secole, existenţa Mitropoliei Proilaviei a fost tulburată de ocupaţiile ruseşti ale Principatelor Române. Prima ocupaţie rusească a Principatelor Române a fost între 1769-1774. În anul 1771, mitropolitul Gavriil Calimah al Moldovei, în înţelegere cu mitropolitul Grigorie II al Ungro-Vlahiei, propune desfiinţareea mitropoliei Proilaviei. Împărţirea acestei mitropolii se face în 1773. După aceasta, Hotinul trece la Episcopia Rădăuţilor, Brăila, cu ţinutul înconjurător, la episcopia Buzăului, gurile Dunării, cu Sudul Basarabiei şi regiunea dintre Nistru şi Bug – în seama episcopiei Huşilor. Această situaţie nu durează decît pînă în 1774, cînd Mitropolia Proilaviei se reînfiinţează.
În timpul celei de-a doua ocupaţii ruseşti, între 1787-1791, Mitropolia Proilaviei este din nou desfiinţată provizoriu şi teritoriile ei, inclusiv cel dintre Nistru şi Bug, sînt date în seama exarhatului Moldo-Vlahiei, înfiinţat de ruşi pentru administrarea bisericească a principatelor române.
În 1791, ruşii se retrag iar din principate şi se încheie Tratatul de la Iaşi, prin care Turcia cedează Rusiei teritoriul dintre Nistru şi Bug. De atunci, acest teritoriu iese definitiv din jurisdicţia Mitropoliei Proilaviei şi trece în administraţia bisericii ruseşti.

Despre activitatea religioasă

„Protoiereul A.G. Lebedinţev, pe a cărui cercetări în bună parte se întemeiază pînă astăzi cunoştinţele noastre despre mitropolia Proilaviei, a găsit, în arhiva consistorului bisericesc din Odesa, un însemnat număr de documente moldoveneşti de la mitropoliţii proilavi, pe care apoi le-a publicat, în traducere rusească, în studiul său, „Ucraina Hanului” (Idem, p.8)
În anul 1716, între mitropolitul Ioanichiei al Proilaviei şi episcopul Orest al Huşilor apăruseră neînţelegeri din pricină că ultimul îşi întinsese stăpînirea asupra tîrgului Dubăsari şi a unor sate din Bugeacul Basarabiei.
Mitropolitul face plîngere către domnitorul Moldovei – Nicolae Mavrocordat – care dă această pricină să fie judecată de patriarhul Samuil al Alexandriei. El decide ca Dubăsarii, fiind în raza stăpînirii turceşti, să rămînă în conducerea Mitropoliei Proilaviei, iar satele în chestiune să fie date Episcopiei Huşilor.
Conflictul nu se stinge definitiv. Reizbucneşte în anul 1745, între mitropolitul Calinic al Proilaviei şi episcopul Ierotei al Huşilor.
Primul care se ocupă de organizarea bisericească a ţinutului dintre Nistru şi Bug este mitropolitul Daniil (1753-1773). Cu încuviiţarea lui, în perioada 1761-1773 s-au zidit şi sfinţit şase biserici în satele Mahala, Molovata, Doroţcaia, Pogrebi, Cocieri şi Delacău. Tot el a hirotonisit mai mulţi preoţi pentru acest ţinut.
Îl urmează în scaunul mitropoliei Ioachim (1775-1780). În 1775, el face o hirotonie de preot în biserica Sf. Nicolae din Balta. Un an mai tîrziu, săvîrşeşete o slujbă în parohia Sf Ilie. Tot în 1776 hirotoniseşte, la Ismail, pe preotul Gherasim (Tesovschi) din Ucraina şi îl trimite în parohia moldovenească Păsăţele, cu hramul Sf arhangheli Mihail şi Gavriil. Deoarece nu ştie limba moldovenească, preotul Gherasim nu stă acolo decît un an şi şapte luni, după care cere mitropolitului carte canonică pentru a se muta în altă parohie.
În anul 1777, mitropolitul face o hirotonie în Valea Hoţului şi, doi ani mai tîrziu, face alte 3 hirotonii în parohiile Molovata şi Mahala.
În 1780 vizitează Ucraina Hanului, face o slujbă în biserica din Molovata şi hirotoniseşte acolo pe preotul Ştefan Veselovschi.
De la acest mitropolit a rămas o scrisoare datată 16 iunie 1776 adresată protopopului Andrei din Mă(lă)eşti, căruia îi încredinţează spre îndrumare pe noul hirotonit Chiril, numit pentru satele Teia, Speia şi Butur.
După el urmează în scaunul Proilaviei mitropolitul Chiril (1780-1810). Acesta îşi petrece foarte mulţi ani între Nistru şi Bug, spre deosebire de înaintaşii săi care veneau numai din cînd în cînd să viziteze credincioşii de aici, să oficieze slujbe, să tîrnosească biserici şi să hirotonească preoţi pe loc.
În anii 1780-1787, Chiril face slujbe arhiereşti şi hirotonii în regiunea dintre Bug şi Nistru. Lebedinţev cunoaşte trei gramăte de hirotonie ale mitropolitului Chiril, scrise în limba greacă. Este vorba de două din 1782 şi una datată un an mai tîrziu. În Ucraina Hanului, el hirotoniseşte cel puţin 27 de preoţi. În 1780 face hirotonii la Dubăsari şi în 1781 la Ananiev, Cocieri şi Dubăsari. În 1782 hirotoniseşte pe preotul Teodor (Nedriţchi) pe seama parohiei Pîrîta, din protoieria Dubăsari. Trei ani mai tîrziu face hirotonii la Birzula, Mahala şi Dubăsari, în 1786, la Molovata, iar în 1787 din nou la Dubăsari.
Începînd cu al doilea război ruso-turc, în 1787, Rusia ocupă Ucraina Hanului şi Principatele Române. Prinţil G. Potemchin aduce la Iaşi, ca exarh al Moldo-Vlahiei, pe Ambrosie (Serebrenicov), arhiepiscopul Ecaterinoslavului care, în urma desfiinţării mitropoliei Proilaviei îşi extinde autoritatea şi asupra ţinutului dintre Nistru şi Bug.
Rămas fără eparhie, mitropolitul Chiril se retrage peste Nistru, unde trăieşte modest pînă la sfîrşitul vieţii.
Cu toate acestea, el nu îşi întrerupe activitatea. În 1796, cu acordul episcopului Gavriil (Bănulescu) al Ecaterinoslavului – deoarece ţinutul dintre Nistru şi Bug a intrat, după pacea de la Iaşi din 1791, în eparhia Ecaterinoslavului şi Tauridei – hirotoniseşte 2 preoţi în Dubăsari.
În 1808, el îl însoţeşte pe mitropolitul Gavriil Bănulescu, pe atunci exarh al Moldo-Vlahiei, în vizitele acestuia în Moldova şi Multenia. În 1810 este tot la Dubăsari, unde primeşte de la guvernul rus o pensie lunară de 800 de ruble.
Un rol important în administrarea bisericească a zonei transnistrene l-a avut şi episcopia Huşilor. Activitatea sa se manifestă mai ales în timpul desfiinţării mitropoliei Proilave.
Ţinutul dintre Nistru şi Bug intră în jurisdicţia eparhiei Huşilor în anul 1773, ca urmare a împărţirii mitropoliei Proilaviei. În scaunul Huşilor era episcopul Inochentie.
În timpul desfiinţării mitropoliei Proilave din 1787-1791, alt episcop al Huşilor, Iacob Stamate, se ocupă de nevoile spirituale de peste Nistru. În perioada 1788-1791, el face 5 hirotonii pentru bisericile transnistrene.
La sfîrşitul secolului al XVIII-lea, bisericile de peste Nistru erau grupate în două protoierii:
1. Protoieria Dubăsarilor, care se întindea în sus pe Nistru pînă la Iahorlîc, apoi de-a lungul acestuia pînă la Balta şi apoi pe Codima pînă la Bug
2. Protoieria Mălăeştilor pentru regiunea de la sud de Dubăsari ce se întindea pînă la Marea Neagră-
Existau şi două mănăstiri: 1. Păsăţele, în apropiere de Balta; 2. Rohei, săpată în stînca Nistrului, cu hramul Sfîntul Simeon Stîlpnicul.
Din pricina deselor năvăliri ale tătarilor, viaţa credincioşilor de aici era zbuciumată.
Centrul vieţii bisericeşti era la Dubăsari. Acolo locuia protopopul, acolo poposeau şi, uneori, făceau slujbe mitropoliţii proilavi. De aceea, şi biserica din Dubăsari, cu hramul Adormirii Maicii Domnului a purtat multă vreme numele de „catedrală”. (Op. cit., p.15)