Viaţa religioasă în Transnistria III

Mărturii despre credinţa şi nevoile moldovenilor de la est de Nistru (1850-1917)

Într-un studiu din anul 1861, sub titlul „Însemnări despre starea morală şi religioasă a populaţiei moldoveneşti din ţinutul Novorosiei”, preotul Nicolae Ignatiev descrie pe larg nevoile spirituale ale moldovenilor din acea vreme.
El constată neasimilarea acestora şi semnalează primejdia înstrăinării lor de biserică. El susţine că preoţii ruşi, necunoscînd limba moldovenească, nu pot exercita o influenţă prea mare asupra credincioşilor moldoveni, astfel încît aceştia au devenit indiferenţi faţă de cele sfinte şi merg rar la biserică. Ignatiev continuă spunînd că religiozitatea acestor oameni este mai mult una exterioară, ei limitîndu-se la îndeplinirea unor obiceiuri ale căror sensuri nu le cunosc.
Autorul propune ca preoţii să cunoască limba moldovenească, pe care să o folosească în slujbele şi în predicele lor. El mai cere ca limba moldovenească să fie predată în seminar şi în şcolile primare.
Cunoştinţele religioase ale moldovenilor sînt elementare şi adesea legate de superstiţii. Fără cunoaşterea limbii moldoveneşti, preotul nu poate să îi dea o bună îndrumare şi să îi facă o nouă educaţie spirituală.
Ignatiev propune ca, la seminarul de la Odesa, limbile greacă modernă şi tătară, care se predau atunci, să fie înlocuite cu limba moldovenească. El cere să se traducă în această limbă cazanii, ca, la nevoie, preoţii să le poată citi poporului.
Ideile preotului Ignatiev ar putea părea destul de îndrăzneţe, însă acesta a ştiut să dea dovadă de diplomaţie, îmbrăcîndu-le în haină misionară. Limba moldovenească este privită mai mult ca un mijloc pentru dezvoltarea sentimentului religios al moldovenilor.
Demersurile sale au fost zadarnice, deoarece glasul său nu a avut nici un răsunet în biserica rusă de la acea vreme.Fără şcoală şi fără biserică în limba lor, „viaţa moldovenilor se scurge mai departe pe acelaşi drum de întuneric al credinţei” („Viaţa religioasă în Transnistria”, „Mărturii despre credinţa şi nevoile moldovenilor de la est de Nistru (1850-1917)”, autor Arhimandrit Dr. Antim Nica, Vicarul Misiunii Bisericeşti pentru Transnistria, 1943, pag. 34).
Situaţia a continuat aşa pînă în preajma revoluţiei ruseşti din anul 1917, cînd însuşi tronul ţarului începe să se mişte. Moldovenii de peste Nistru încep să nutrească noi speranţe de ordin religios şi naţional.
Moldovenii din Transnistria intră în legătură cu fraţii lor din Basarabia şi cer să li se dea aceleaşi drepturi. Din acea perioadă au rămas mărturie două scrisori care arată nevoile moldovenilor de aici. Amîndouă aparţin ţăranului transnistrean Filimon Marian şi sunt adresate lui Pan Halippa, pe atunci redactorul ziarului „Cuvînt Moldovenesc” din Chişinău.
Dorinţele moldovenilor au fost expuse mai concret cu prilejul congreselor moldoveneşti care au avut loc în anul 1917.
„La Congresul învăţătorilor din Odesa de la 29 Maiu – 2 Iunie 1917 s-a discutat şi situaţie religioasă a moldovenilor, propunîndu-se, între altele:
1. În toate satele moldoveneşti de-a stînga Nistrului, slujbele să se facă în limba moldovenească, de clerici moldoveni;
2. Pentru administrarea bisericilor din satele moldoveneşti să se aleagă un episcop moldovean, cu sediul în oraşul Dubăsari;
3. Pentru pregătirea candidaţilor de preoţi şi învăţători, în seminarul din Odesa să se înfiinţeze clase paralele, în care învăţămîntul să se predea în moldoveneşte.
Problema bisericească a moldovenilor de aici a fost apoi discutată la 17-18 Decemvrie 1917, cu prilejul primului congres naţional al moldovenilor transnistreni, ţinut la Tiraspol, hotărîndu-se aceasta: Pentru moldoveni să se însemneze un arhiereu moldovan, care să povăţuiască cu dragoste pe credincioşii norodului nostru”. (Idem, pag. 36).
Dorinţele moldovenilor s-au împlinit mult mai tîrziu.