În presa româneasca de după 1990 şi, în speţă, în cea de după anul 2000, s-au instalat cu tenacitatea unui virus de ne-eradicat cîteva prejudecăţi despre ruşi şi Rusia în general, şi despre Transnistria, în special. Menţinerea lor în cîmpul public, alimentarea cu obstinaţie a opiniei publice dar şi a experţilor de saloane de demnitari aduce uriaşe prejudicii intereselor de prim rang ale României. Pînă şi preşedintele actual, Traian Băsescu, este intoxicat cu informaţii denaturate despre realităţile din Transnistria şi despre modul pragmatic cu care Federaţia Rusă îşi exercită politica externă. La acestea se adaugă gafele succesive ale Ministerului de Externe Român, unde schimbarea de generaţii de diplomaţi nu a adus şi profesionismul necesar abordărilor obiective. Toate acestea au generat situaţii care aduc atingere, prin consecinţe succesive, siguranţei naţionale. Presa este principala purtătoare a instrumentelor de manipulare prin „analişti”-agenţi acoperiţi ce împînzesc redacţii şi orientează interesele mogulilor de presă. Să vedem în continuare care sînt principalele 7 prejudecăţi româneşti legate de Transnistria.
1.Modul de informare-documentare viciat şi defectuos al presei. Cînd spunem presa românească ne referim la cea centrală, pentru că cea locală atinge rar şi tangenţial subiectul prin citări „nedigerate”. La rîndul lor, ştiriştii de la Bucureşti iau tot „pe nemestecate”, ştiri de pe agenţii consacrate, le dezmembrează, le dau titluri „adecvate” cu mentalitatea impusă şi le aruncă pe piaţă. Redacţiile centrale suferă de o lene cronică de documentare la surse, în linia-ntîi, fără a asculta şi Cealaltă Parte. Secvenţele luate la a nu ştim cîta mînă sînt alterate şi mai mult fiind încărcate cu elementele ce compun suma erorilor de bază. De exemplu, la Forumul de investiţii de la Tiraspol din 4-5 iunie a.c., au fost doar corespondenţii ruşi (Itar Tass, Ria Novosti, Regnum etc) ale căror texte au fost mărunt tocate şi „fezandate” de veleitarii-experţi din presa românească.
2.Trecutul, ca temei pentru denigrarea viitorului. La mai toate nivelurile societăţii româneşti se manifestă plenar reflexul negativ şi rigid de a vedea lucrurile prin prisma unui trecut unilateral şi ciuntit. Se percep evenimente moderne ce produc consecinţe post-moderne, prin prisma unor evenimente din trecut, de regulă, devastatoare de simţuri naţionale. Este vorba de clişee istorice tratate revanşard, fără ca cineva să atragă atenţia, din bunul simţ tocmai faţă de istoria asumată, că nu putem trăi o veşnicie din revanşe. Opinia publică din România menţine aceste deprinderi, stimulate periodic, şi nu are cum să observe că, dincolo, în Transnistria, societatea lucidă ştie că dacă nu se grăbeşte, istoria merge înainte fără ea.
3.Absenţa schimbărilor în Transnistria. Total greşit, trebuie doar să faci o călătorie de documentare la faţa locului. Creşterea economică e superioară celei din Moldova-Chişinău iar perspectivele sint mai concrete şi mai stabile, deşi starea de nerecunoaştere impietează mult asupra capacităţilor reale. Odată recunoscută, Transnistria va accelera procesul de creştere economică, putînd deveni în scurt timp o surpriză reală pentru investitori de oriunde. Primii paşi importanţi s-au făcut deja. Izolarea absolută a Transnistriei e o prejudecată românească fără acoperire în teren, unde zilnic vin delegaţii, atît din Est cît şi din Vest. Deja unii observatori vorbesc la viitor de o mică Elveţie a Estului...
4.Prezenţa Armatei a 14-a, Ruse. O minciună sfruntată, întreţinută cu obstinaţie în presa românească. Retragerea Armatei a 14-a a Federaţiei Ruse din Transnistria s-a încheiat efectiv în anul 1999, conform acordurilor de la Ankara. Astăzi există în Republica Moldovenească Nistreană circa 900 de militari ruşi care au o singură misiune: să păzească cel mai mare arsenal militar aflat în afara graniţelor unei mari puteri. La depozitul de la Colbasna se găsesc, în cea mai mare măsură, cantităţi imense de gaze de luptă din cel de-al doilea război mondial, în curs de degradare, iar distrugerea lor face obiectul unor studii internaţionale, cu costuri uriaşe. În afară de aceşti militari, mai există dizlocaţi la frontiera cu Moldova-Chişinău cca. 200 de militari ruşi, căşti albastre, cu rol de pacificare. La Tiraspol, astăzi oricine poate vedea demolarea blocurilor fostei garnizoane ruse, pe un teren devenit al Primăriei, unde urmează construirea unui mare cartier de locuinţe.
5.Comunismul deşănţat din Transnistria. Văzut din exterior, acesta este un simptom al stagnării. Doar prezent la faţa locului, un observator obiectiv îşi dă seama de valoarea de butaforie politică a însemnelor şi simbolurilor comunismului – statui, steme, denumiri de străzi etc. Comunismul nu mai e prezent în cîmpul politic, la ultimele alegeri, comuniştii nistreni obţinînd sub 10% din opţiunea electorală. În schimb, în viitorul apropiat, aici se pot turna numeroase filme de epocă în atmosferă autentică...
6.Persecuţii antiromâneşti în Transnistria. Este vorba de marota principală a presei româneşti. Dar, nu spune nimeni că în trecutul apropiat astfel de persecuţii n-au avut loc, chiar liderii nistreni recunosc aceasta. Acum însă, marea parte a societăţii nistrene are cu totul alte orientări şi expectanţe. Celor care ajung, totuşi, aici, le recomandăm călduros şi o vizită la Muzeul războiului din martie-iunie 1992, din Bender-Tighina, unde vor înţelege mult mai clar cit de murdar a fost acel război, din partea tuturor. Iar la cimitirul de la Bender, refăcut, îşi dorm somnul de veci numeroşi militari români, alături de ruşi, germani, suedezi, otomani, francezi, luxemburghezi etc. Şi puţini sînt cei care ştiu că la Universitatea din Tiraspol, în holul mare de la intrare sînt pictaţi de o parte şi de alta a uşii înalte, Taras Şevcenko şi Mihai Eminescu.
7. Viabilitatea limitată a Transnistriei. Orice se poate spune despre viitorul politic al zonei, dar nu că ea va dispărea. La ora actuală, orice analiză aprofundată demonstrează faptul că Republica Moldova este un stat artefact, mult mai vulnerabil şi incert decît Transnistria. Direcţiile de evoluţie sînt multiple, iar Transnistria are în prezent întrunite toate elementele care compun fiinţarea unui stat suveran ce deţine controlul asupra întregului său teritoriu.
1.Modul de informare-documentare viciat şi defectuos al presei. Cînd spunem presa românească ne referim la cea centrală, pentru că cea locală atinge rar şi tangenţial subiectul prin citări „nedigerate”. La rîndul lor, ştiriştii de la Bucureşti iau tot „pe nemestecate”, ştiri de pe agenţii consacrate, le dezmembrează, le dau titluri „adecvate” cu mentalitatea impusă şi le aruncă pe piaţă. Redacţiile centrale suferă de o lene cronică de documentare la surse, în linia-ntîi, fără a asculta şi Cealaltă Parte. Secvenţele luate la a nu ştim cîta mînă sînt alterate şi mai mult fiind încărcate cu elementele ce compun suma erorilor de bază. De exemplu, la Forumul de investiţii de la Tiraspol din 4-5 iunie a.c., au fost doar corespondenţii ruşi (Itar Tass, Ria Novosti, Regnum etc) ale căror texte au fost mărunt tocate şi „fezandate” de veleitarii-experţi din presa românească.
2.Trecutul, ca temei pentru denigrarea viitorului. La mai toate nivelurile societăţii româneşti se manifestă plenar reflexul negativ şi rigid de a vedea lucrurile prin prisma unui trecut unilateral şi ciuntit. Se percep evenimente moderne ce produc consecinţe post-moderne, prin prisma unor evenimente din trecut, de regulă, devastatoare de simţuri naţionale. Este vorba de clişee istorice tratate revanşard, fără ca cineva să atragă atenţia, din bunul simţ tocmai faţă de istoria asumată, că nu putem trăi o veşnicie din revanşe. Opinia publică din România menţine aceste deprinderi, stimulate periodic, şi nu are cum să observe că, dincolo, în Transnistria, societatea lucidă ştie că dacă nu se grăbeşte, istoria merge înainte fără ea.
3.Absenţa schimbărilor în Transnistria. Total greşit, trebuie doar să faci o călătorie de documentare la faţa locului. Creşterea economică e superioară celei din Moldova-Chişinău iar perspectivele sint mai concrete şi mai stabile, deşi starea de nerecunoaştere impietează mult asupra capacităţilor reale. Odată recunoscută, Transnistria va accelera procesul de creştere economică, putînd deveni în scurt timp o surpriză reală pentru investitori de oriunde. Primii paşi importanţi s-au făcut deja. Izolarea absolută a Transnistriei e o prejudecată românească fără acoperire în teren, unde zilnic vin delegaţii, atît din Est cît şi din Vest. Deja unii observatori vorbesc la viitor de o mică Elveţie a Estului...
4.Prezenţa Armatei a 14-a, Ruse. O minciună sfruntată, întreţinută cu obstinaţie în presa românească. Retragerea Armatei a 14-a a Federaţiei Ruse din Transnistria s-a încheiat efectiv în anul 1999, conform acordurilor de la Ankara. Astăzi există în Republica Moldovenească Nistreană circa 900 de militari ruşi care au o singură misiune: să păzească cel mai mare arsenal militar aflat în afara graniţelor unei mari puteri. La depozitul de la Colbasna se găsesc, în cea mai mare măsură, cantităţi imense de gaze de luptă din cel de-al doilea război mondial, în curs de degradare, iar distrugerea lor face obiectul unor studii internaţionale, cu costuri uriaşe. În afară de aceşti militari, mai există dizlocaţi la frontiera cu Moldova-Chişinău cca. 200 de militari ruşi, căşti albastre, cu rol de pacificare. La Tiraspol, astăzi oricine poate vedea demolarea blocurilor fostei garnizoane ruse, pe un teren devenit al Primăriei, unde urmează construirea unui mare cartier de locuinţe.
5.Comunismul deşănţat din Transnistria. Văzut din exterior, acesta este un simptom al stagnării. Doar prezent la faţa locului, un observator obiectiv îşi dă seama de valoarea de butaforie politică a însemnelor şi simbolurilor comunismului – statui, steme, denumiri de străzi etc. Comunismul nu mai e prezent în cîmpul politic, la ultimele alegeri, comuniştii nistreni obţinînd sub 10% din opţiunea electorală. În schimb, în viitorul apropiat, aici se pot turna numeroase filme de epocă în atmosferă autentică...
6.Persecuţii antiromâneşti în Transnistria. Este vorba de marota principală a presei româneşti. Dar, nu spune nimeni că în trecutul apropiat astfel de persecuţii n-au avut loc, chiar liderii nistreni recunosc aceasta. Acum însă, marea parte a societăţii nistrene are cu totul alte orientări şi expectanţe. Celor care ajung, totuşi, aici, le recomandăm călduros şi o vizită la Muzeul războiului din martie-iunie 1992, din Bender-Tighina, unde vor înţelege mult mai clar cit de murdar a fost acel război, din partea tuturor. Iar la cimitirul de la Bender, refăcut, îşi dorm somnul de veci numeroşi militari români, alături de ruşi, germani, suedezi, otomani, francezi, luxemburghezi etc. Şi puţini sînt cei care ştiu că la Universitatea din Tiraspol, în holul mare de la intrare sînt pictaţi de o parte şi de alta a uşii înalte, Taras Şevcenko şi Mihai Eminescu.
7. Viabilitatea limitată a Transnistriei. Orice se poate spune despre viitorul politic al zonei, dar nu că ea va dispărea. La ora actuală, orice analiză aprofundată demonstrează faptul că Republica Moldova este un stat artefact, mult mai vulnerabil şi incert decît Transnistria. Direcţiile de evoluţie sînt multiple, iar Transnistria are în prezent întrunite toate elementele care compun fiinţarea unui stat suveran ce deţine controlul asupra întregului său teritoriu.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu