Carte "Sterilet" de Carol Hârşan

Editura Scrisul Românesc
Preţt: 30 lei
Pentru comenzi, sunaţi la numărul 0785-638.930
sau trimiteţi un mail la adresa carte.sterilet@gmail.com
http://carte-sterilet.webs.com

joi, 2 iulie 2009

Smirnov predă temporar puterea


Tot recent, agenţia REGNUM a transmis ştirea, apărută şi în presa din Moldova şi Transnistria, conform căreia, la 24 iunie, Igor Smirnov a semnat ordinul de a iniţia procedura de demisie din postul de sef de stat şi de începere “a pregătirii condiţiilor necesare pentru transfer temporar al puterilor prezidenţiale către vicepreşedintele Coroliov Alexandr, pînă la 3 septembrie 2009. Reamintim că la 15 aprilie a.c., Sovietul Suprem al RMN – Parlamentul nistrean – a luat în lectură proiectul de lege “Cu privire la introducerea unor amendamente, precum şi acte adiţionale la Constituţia RMN”, încercînd eliminarea funcţiei de vicepreşedinte, după modelul din Rusia. Din 2006, această funcţie o ocupă Alexandr Coroliov. Postul de vicepreşedinte a fost eliminat în Rusia din 1993. În urma litigiului cu Preşedinţia nistreană, aceasta din urmă a respins cererea parlamentului local. Acum a devenit vizibil motivul acestei respingeri, respectiv, înlocuirea temporară a preşedintelui în exerciţiu cu “un om de casă”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu